Lukoil România ar putea să îşi extindă reţeaua de benzinării cu 50 de staţii, de la nivelul actual de 310 unităţi, pe măsură ce vor fi construite noi autostrăzi, a declarat Constantin Tampiza, coordonatorul strategiei de dezvoltare a subsidiarei locale a grupului petrolier rus.
„Am misiunea să îi prezint preşedintelui Lukoil (Vagit Alekperov – n.r.) o viziune de mai lungă durată pentru România. I-am explicat că reţelele rutiere se vor dezvolta şi în perspectivă Lukoil se va putea extinde cu încă 50 de benzinării pe aceste artere. Consumul de carburanţi este azi în România de 290 litri pe an pe cap de locuitor, pe când în Europa Centrală este de 550 litri. Deci există potenţial de creştere destul de mare”, a afirmat Tampiza pentru Mediafax.
De asemenea, toate produsele petroliere obţinute în rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploieşti, deţinută de grupul rus, vor fi destinate consumului intern, iar unitatea îşi va reduce emisiile poluante de cinci ori, după ce fi finalizată, în acest an, o investiţie de peste 100 milioane dolari.
„Tot ce vom rafina la Petrotel va fi destinat pieţei locale, pentru că, fiind rafinărie continentală, orice export produce o pierdere de 50-70 dolari pe tonă. Avem un plan de ecologizare a batalurilor istorice, iar până la sfârşitul anului 2010 vom pune în funcţiune o nouă cazanerie, unde carburant va fi coxul, din care avem 150.000 de tone, şi 20% va fi gazul natural”, a adăugat Tampiza.
Vânzările Lukoil au scăzut în primele şase luni cu 5-6%.
„Marja la vânzări a scăzut la 30-40%, mai ales în ultimele luni. Toate uzinele de rafinare scad volumul de rafinare pentru a reduce pierderile. Vânzările noastre la şase luni sunt în diminuare cu 5-6%”, a mai spus Tampiza.
Lukoil a cumpărat rafinăria Petrotel în anul 1998, plătind statului 53 milioane de dolari pentru pachetul majoritar de acţiuni. De atunci, grupul rus a investit peste 230 milioane dolari în modernizarea unităţii şi alte 285 milioane dolari în reţeaua de benzinării şi depozite.
SURSA: Mediafax