Persoanele care nu-şi plătesc la timp facturile de căldură şi gunoi vor putea să fie executate silit mai uşor, potrivit unui act normativ care urmează să se aplice începând de sâmbătă. Mai precis, facturile emise pentru aceste servicii vor fi considerate titluri executorii, astfel că, în caz de neplată, nu va mai fi necesar un proces pentru a se ajunge la executarea silită, scrie portalul avocatnet.ro.
Măsura este inclusă în Legea nr. 225/2016 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 942 din 23 noiembrie 2016 şi va intra în vigoare sâmbăta aceasta.
În esenţă, noile prevederi stabilesc că „factura emisă pentru serviciile de utilităţi publice constituie titlu executoriu”, fiind vorba, printre altele, de serviciile de alimentare cu apă, cu căldură, de canalizare şi de salubrizare. Astfel, persoanele care nu-şi achită la timp facturile pentru aceste servicii vor putea fi executate silit fără să mai fie necesară acţionarea lor în justiţie.
Totuşi, noutatea nu vizează toate cele patru categorii de servicii enumerate, ci doar furnizarea căldurii în sistem centralizat şi salubrizarea. Asta pentru că, aşa cum s-a stabilit încă din cursul anului 2015, prin modificări la Legea nr. 241/2006, facturile de apă şi canalizare deja sunt titluri executorii.
Atenţie! În altă ordine de idei, furtul de apă şi de agent termic din sistemele publice de alimentare va deveni infracţiune şi se va putea pedepsi conform Codului penal.
Perioada în care se pot plăti facturile va fi mai mică
Altă modificare semnificativă referitoare la facturile pentru apă, canalizare, căldură şi gunoi va fi reducerea perioadei în care cetăţenii pot achita aceste servicii. Astfel, facturile vor trebui plătite în cel mult 15 zile calendaristice de la emitere.
„Utilizatorii serviciilor de utilităţi publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadenţă de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadenţă privind plata facturii se ia în calcul începând cu data emiterii facturii”, dispune Legea nr. 225/2016, cu precizarea că facturile trebuie emise cel târziu până la data 15 a lunii următoare celei în care s-au furnizat serviciile.
În momentul de faţă, plata facturilor trebuie făcută în maximum 15 zile lucrătoare de la primire, ceea ce înseamnă că putem vorbi de o dublă reducere a termenului de scadenţă: acesta se va calcula în zile calendaristice, nu în zile lucrătoare, şi va curge efectiv de la data emiterii facturii, nu de la data primirii. (Data emiterii nu este neapărat şi data primirii, dacă vorbim de o factură comunicată prin poştă.)