Nu există vreo rezolvare bună pentru scumpirea curentului și gazelor. Că plătește statul (prin subvenție), că ar plăti producătorii (prin plafonare) sau că prețurile sunt lăsate pe seama consumatorilor – paguba e produsă, notează Lucian Davidescu în noua sa opinie publicată pe site-ul România Curată.
Dacă plângem că se scumpește curentul, înseamnă că iar am aterizat pe partea greșită a istoriei
Că s-a mers acum pe prima soluție sau că s-ar fi mers pe oricare alta ține de calculele politice pe termen scurt, dar oricare decizie e reactivă și conjuncturală, fără să poată rezolva ceva, arată România Curată.
La fel și cu vinovații: e simplu să arăți cu degetul spre deciziile politice de dereglementare sau spre dorința companiilor de profit. Ele au contribuția lor care nu poate fi neglijată, dar care totuși nu cântărește nici pe departe atât de mult cât ar putea părea din dezbaterile politice și sociale.
Da, dereglementarea mai putea fi temporizată pentru a atenua șocurile, însă tocmai în ideea că o creștere a prețurilor de pe piață era de așteptat. Da, companiile vor să facă profit, dar problema mai mare apare mai degrabă atunci când la rândul lor n-au anticipat scumpirile și s-au apucat să promită prețuri fixe pe care acum nu le pot susține.
Cel mai important lucru care scapă prea adesea este acela că prețurile cresc peste tot în Europa, nu doar în România.
„Da, dar noi avem resurse proprii…” Nu tocmai, nu destule!
[O scurtă paranteză tehnică] Cărbunele merge în pierdere și consumă certificate de carbon, gazul e o resursă aproape întotdeauna scumpă pentru producția de electricitate iar singura care merge pe plus substanțial este Hidroelectrica, din profitul căreia se vor plăti de altfel subvențiile. Producția din regenerabile ajută, dar nu destul cât să facă vreo mare diferență. La finalul zilei, ce reușim să producem cu greu acoperă consumul și adesea trebuie să mai și importăm, la prețurile de pe piețele cu care suntem interconectați. [Gata paranteza]
Iar piețele au câteva mari probleme, pe care și le rezolvă fiecare cum poate.
Problema principală este aceea că Europa nu are atâta energie cât ar vrea să consume. Rezolvarea vine în principal de la gazele rusești, al căror preț și traseu este foarte strâns controlat politic. Anul acesta, gazul rusesc a găsit conjunctura economică potrivită (rezerve mai mici ca de obicei) pentru a ridica prețurile la niveluri care n-au mai fost văzute de mulți ani.
”Politica ambițioasă de decarbonizare a Uniunii Europene”
Peste problema principală vine politica ambițioasă de decarbonizare a Uniunii Europene, cuplată cu decizia punctuală a Germaniei de a renunța la energia nucleară. Conjunctură în care e mai degrabă fiecare pe cont propriu. Germania, de exemplu, insistă să compenseze cu și mai mult gaz din Rusia, printr-un gazoduct care stârnește animozități geopolitice pe ambele părți ale Oceanului, Polonia a negociat să mai tragă de timp până în 2050 cu renunțarea la cărbune etc.
România nu va avea niciodată gazoduct cu Rusia, nici forța de negociere a Poloniei, și de altfel nici măcar destul cărbune cât să merite efortul. Dar nici vreo strategie prin care să poată ieși, pe termen lung, din menghina prețurilor.
La iarnă vom plăti, într-un fel sau altul. La fel și în mulți dintre anii următori, iar dacă apoi va veni o nouă ieftinire a energiei, ea nu poate ține la nesfârșit. Alternative realiste și suficiente nu prea există. Vom ajunge inevitabil să consumăm mai multă energie regenerabilă, fie din producția internă fie din import.
Abia aici rezolvările par să devină simple, măcar la nivel pur teoretic. Banii din PNRR vin inclusiv pentru investiții în energia regenerabilă – poate nu destui dar măcar pe ăștia să-i luăm! Deocamdată, la modul destul de abstract și fără vreo strategie coerentă de dezvoltare, însă timpul nu-i totuși pierdut.
Cum se poate depăși criza energetica
Șansa de a depăși această criză energetică și pe următoarele poate veni din cercetarea și industrializarea în zona energiilor regenerabile – solar, eolian, hidrogen sau orice altceva. După o strategie simplă: cei care vor să furnizeze în UE cele necesare pentru decarbonizare și știu deja cum se face, s-o facă mai degrabă din România decât din altă parte, pe banii UE, sub formă de finanțări repede și ușor de obținut.
Și după o doctrină chiar mai simplă: costurile tranziției la energia verde sunt practic inevitabile – putem să rămânem cu ele sau putem face cumva astfel încât beneficiile să le depășească substanțial.
Moment în care orice situație devine favorabilă: fie curentul este ieftin și ne bucurăm de el, fie este scump dar tot noi încasăm banii.
Sună științifico-fantastic? Sigur-sigur se va întâmpla, deîndată ce țara va fi guvernată!
Sursă foto: Dreamstime