Odată cu sfârșitul ordinii bipolare, teoriile geopolitice clasice par să-și fi redus din importanță. Criza din Ucraina a arătat că aceste teorii rămân un instrument potrivit pentru a analiza rivalitatea marilor puteri în unele regiuni ale lumii, în special, motivul pentru care Occidentul spijină războiul din Ucraina, precum și motivațiile Moscovei și foaia sa de parcurs în Eurasia, pentru a împinge NATO înapoi și a crea un echilibru strategic.
Potrivit Eurasiareview, una dintre teoriile geopolitice clasice, încă în uz, este teoria „zonei pivot” a lui Sir Halford Mackinder. El considera că istoria universală și politica mondială au fost puternic influențate de imensul spațiu din Eurasia, iar dominarea acestui spațiu reprezintă fundamentul oricărei încercări de dominare a lumii.
El considera Europa, Asia și Africa ca fiind o insulă globală care include majoritatea populației lumii. Potrivit lui Mackinder, cheia insulei globale este „zona pivot” sau „Heartland-ul”. Aceasta includea zone care nu erau accesibile puterilor navale, de la Volga la Yangtze pe axa Est-Vest şi din Himalaya în Arctica, pe axa Sud-Nord, fiind înconjurată de două semicercuri geografice.
Cine stăpânește Eurasia va fi conducătorul lumii
Potrivit lui Mackinder, cine controlează Europa de Est controlează „Heartland-ul”. Cine stăpînește „Heartland-ul” stăpânește „Insula Eurasiei”, iar cine stăpânește „Insula Eurasiei” va fi conducătorul lumii. El a anticipat că prima jumătate a secolului al XX-lea va împinge Germania și Rusia într-o confuntare pentru dominația asupra ”Heartland-ului” și a Eurasiei.
Franța, America și Marea Britanie, forțe de echilibrare
După Al Doilea Război Mondial, Mackinder și-a revizuit faimoasa teorie și a menționat o contrapondere, sub forma Comunității Nord-Atlantice, necesară pentru a pune frână acumulării de putere în Eurasia. În opinia sa, deși Uniunea Sovietică a ieșit din război drept „cea mai mare putere terestră din lume” și deținătoarea celei mai bune poziții defensive, țările din zona Atlanticului pot constitui o forță de echilibrare.
Rezultatul acestei teorii a fost crearea „Organizației Tratatului Atlanticului de Nord”, în 1949. El credea că Franța, America și Marea Britanie pot avea un rol dublu. Pe de o parte, puteau preveni renașterea Germaniei militarizate, iar pe de alta ar fi fost o contrapondere împotriva Uniunii Sovietice.
Prin urmare, unul dintre scopurile politicienilor occidentali a fost mai mereu acela de a-i împiedica pe alții să domine regiunea eurasiatică.
Crimeea, primul pas al Rusiei pentru a-și restabili controlul
Politica SUA, mai ales pe vremea lui Henry Kissinger, a fost de a consolida relația cu China, pentru a preveni un compromis între China și Rusia. Intervențiile militare ale Statelor Unite și ale aliaților săi în Afganistan și Asia Centrală s-au bazat, de asemenea, pe principiul „cine stăpânește Eurasia va fi conducătorul lumii”, un principiul neglijat de guvernele recente ale SUA.
Prin urmare, Rusia și-a concentrat atenția asupra Occidentului. Pentru Kremlin, Eurasia, Ucraina și legătura sa cu Marea Mediterană și Marea Baltică au avut întotdeauna o importanță majoră. În 2014, prin anexarea Crimeei, Moscova a făcut primul pas pentru a-și restabili controlul asupra acestei regiuni.
Putin încearcă să-și consolideze poziția prin controlul Eurasiei
De fapt, Putin încearcă acum să-și consolideze poziția și prin controlul Eurasiei. Anexarea Transnistriei, după capturarea orașului-port Odessa, va fi un pas necesar pentru stabilizarea poziției Rusiei în „zona pivot”.
Având în vedere situația geografică și populația rusofilă a Transnistriei, anexarea acestei regiuni ar putea fi mai mult decât floare la ureche pentru Moscova, scrie Eurasiareview.