Dacia ar putea renunţa la 600 de angajaţi în decembrie!

Dacia va decide la inceputul lunii decembrie soarta a 600 de angajati care au contracte incheiate pe perioada determinata. Potrivit sefului biroului de relatii cu presa, Silviu Sepciu, contractele acesora vor expira in data de 31 decembrie 2008."Prima modalitate de adaptare a productiei Dacia la nivelul cererii a fost oprirea temporara a activitatii la fabrica din Mioveni. In cazul in care situatia de pe piata se va inrautati, este posibil ca in cazul celor 600 de angajati sa nu fie prelungite c

Dacia va decide la inceputul lunii decembrie soarta a 600 de angajati care au contracte incheiate pe perioada determinata. Potrivit sefului biroului de relatii cu presa, Silviu Sepciu, contractele acesora vor expira in data de 31 decembrie 2008.

„Prima modalitate de adaptare a productiei Dacia la nivelul cererii a fost oprirea temporara a activitatii la fabrica din Mioveni. In cazul in care situatia de pe piata se va inrautati, este posibil ca in cazul celor 600 de angajati sa nu fie prelungite contractele de munca”, a explicat reprezentantul Dacia.

Perioada pentru care sunt incheiate contractele cu perioada determinata variaza in general intre o luna si un an.

La dacia sunt angajate circa 2.800 de persoane cu astfel de contracte, dintr-un total de aproximativ 14.000.

„Decizia pe care compania o va lua in legatura cu acesti angajati in luna decembrie depinde foarte mult de evolutia pietei in luna noiembrie”, a adaugat Silviu Sepciu.

Reprezentantul Dacia a mai spus ca cel putin momentan, compania nu se gandeste la o noua oprire temporara a activitatii, intrucat acest lucru s-a decis deja pentru luna in curs, iar productia a incetat in data de 20 noiembrie, urmand a fi reluata in 7 decembrie.

De asemenea, Silviu Sepciu a precizat ca in momentul de fata, Dacia nu-si pune problema renuntarii la alti angajati, urmand ca acest lucru sa fie stabilit in viitor, doar daca va fi nevoie, iar evolutia pietei va impune aceasta solutie.

Dacia a mai oprit temporar productia in perioada 30 – 31 octombrie si 13 – 14 noiembrie.

Vanzarile Dacia pe piata autohtona au ajuns la 6.664 de unitati in octombrie, cu 23,49% mai putine fata de septembrie, cand au fost comercializate 8.711 masini, potrivit Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).

Diferenta de volum a vanzarilor intre aceste doua luni ale anului curent este cauzata de  scaderea vanzarilor pe segmentul autoturismelor, se arata in datele APIA.

Dacia a inregistrat o scadere cu 25,45% a vanzarilor de autoturisme, ajungand la 5.912 unitati in luna octombrie, fata de septembrie (7.931 masini).

Pe de alta parte, pe segmentul vehiculelor comerciale usoare (LCV) cu masa mai mica de 3,5 tone, vanzarile s-au mentinut aproape la acelasi nivel.

In octombrie au fost comercializate cu 28 de LCV-uri mai putin fata de septembrie (780 unitati).

De asemenea, si cota pe piata romaneasca a Dacia a scazut, de la 30,3% in septembrie, la 27,3% in octombrie 2008.

Vanzarile totale ale marcii autohtone au ajuns la 76.399 unitati in primele zece luni ale acestui an, perioada in care Dacia  ocupa o cota de 26,1% din piata nationala, potrivit APIA.