David Durand este, începând cu data de 11 mai, noul director de design al mărcii Dacia, informează miercuri compania printr-un comunicat. Acesta va face parte din comitetul de direcţie condus de Denis Le Vot, CEO al mărcilor Dacia & LADA.
Fostul designer-șef al Dacia părăsește compania din motive personale
David Durand este subordonat lui Laurens van den Acker, director de design al Renault Group şi membru al Board-ului de Management (BOM) al Renault Group.
El îi succede în această funcţie lui Miles Nurnberger, care părăseşte compania din motive personale, pentru a urma alte proiecte profesionale.
David Durand, 49 ani, este absolvent al Şcolii Superioare de design Strate College din Paris. Şi-a început cariera în cadrul Renault Group în 1997 ca designer exterior. A fost responsabil de realizarea conceptelor Koleos în 1999 şi Ellipse, în 2002.
Între anii 2002 şi 2009, David Durand a lucrat în centrele de design de la Barcelona (Spania), Seoul (Coreea de Sud) şi Sao Paulo (Brazilia). În urma acestei experienţe internaţionale, în anul 2011 a fost numit director de design pentru gama Global Access. De atunci, David Durand a contribuit la succesul mărcii Dacia şi al abordării „Design to Cost”.
David Durand ocupa din 2020 funcția de director de design exterior la Dacia
În 2020, a fost numit director de design exterior Dacia şi a participat la realizarea design-ului conceptului Bigster, care ilustrează evoluţia viitoare a mărcii.
Începând cu data de 11 mai 2022, David Durand a fost numit director de design al mărcii Dacia şi a devenit membru al comitetului de direcţie al business unit-ului Dacia & LADA.
„Mă bucur să lucrez cu David pentru a răspunde provocărilor mobilităţii de mâine. Experienţa sa solidă, creativitatea, simţul său acut al inovaţiei şi al business-ului se bucură de apreciere, atât în sânul direcţiei noastre, cât şi în industria de automobile. Ţin să îi mulţumesc totodată lui Miles pentru contribuţia şi munca sa cu echipele de design”, a declarat Laurens van den Acker, director de Design Renault Group
Înfiinţată în anul 1966, Dacia este cel mai important constructor de automobile din România, liderul pieţei auto locale şi cel mai important exportator, având o contribuţie semnificativă la Produsul Intern Brut al ţării.
Devenită marcă a Renault Group începând din anul 1999, Dacia este prezentă în 44 de ţări, de pe 4 continente.