Dacia, brandul auto cu cele mai multe apariții în media

Brandul auto cu cele mai multe apariții în media este Dacia, cu un total de 28.101 apariții între 1 septembrie 2011 și 30 noiembrie 2011, dintre care cele mai multe sunt pe Internet (site-uri, bloguri, forumuri) – 19.283, urmate de social media, cu 7.745 apariții, presă scrisă – 701, TV – 277 și radio - 95, potrivit mediaTRUST România, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de monitorizare.

Dacia este urmată de BMW, care a avut în ultimele trei luni 17.258 de apariții media, și Ford, cu 14.694 apariții. În perioada analizată, brandurile din sectorul auto au înregistrat 211.030 apariții media.
Primele opt branduri auto cu cele mai multe apariții media au avut 31.565 apriții pozitive, 53.449 neutre și doar 12.450 negative. Rezultatele prezentate de mediaTRUST au fost obținute din rapoarte ce conțin date generale cu privire la materialele care abordează subiectele selectate, distribuite pe tipuri de media, acoperire, profil, AVE (valoarea publicitară echivalentă) și prezintă tendințe pentru anumite tipuri de media.
În plus, presa include informații cu privire la tiraj, zona de publicare, număr de cititori și frecvență. Raportul conține, de asemenea, listele cu sursele și autorii care tratează de regulă subiectele selectate în intervalul de timp monitorizat.
Materialele utilizate în elaborarea raportului au fost evaluate în funcție de influența pe care ar putea-o avea asupra cititorilor, din perspectiva modului în care este conturată imaginea unei companii sau a unui brand.
mediaTRUST România, înființată în 1999, este membră din 2004 a FIBEP, principala organizație internațională a agențiilor de monitorizare, iar din octombrie 2010 este deținută în proporție de 100% de IMM – Institute of Media Monitoring Polonia.
Clienții companiei provin din cele mai diverse sectoare ale pieței, de la domeniul financiar la telecom, IT, farma, energie, gaze naturale, petrol, educație, sport, cultură, showbiz, politic.