Raportul Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) privind înmatriculările din luna februarie arată o majorare a înmatriculărilor de noi autoturisme cu 9,6%. În primele patru luni creșterea a fost de 2,7%. În acest context marca autohtonă Dacia și-a majorat vânzările cu 18,2%.
Marca cea mai căutată de europeni în primele patru luni ale acestui an a fost, ca de obicei, Volkswagen (627.633 unități), iar pe locurile următoare în clasamentul înmatriculărilor de autoturisme au fost Ford (383.720 unități) și Renault (383.213unități). Marca autohtonă Dacia, parte a grupului francez Renault, a comercializat conform ACEA 175.880 de unități, nivel comparabil cu mărci precum SEAT (161.555 unități), KIA (174.392 unități), Hyundai (190.553 unitățu) sau Nissan (198.312 unități).
Cea mai mare creștere a înmatriculărilor în perioada ianuarie – aprilie 2018, de 58%, se remarcă la brandul Jeep, parte a grupului FCA. Dacia se află pe locul secund în acest clasament, cu o creștere de 18,2%, iar pe locul trei se află SEAT (17,5%).
În 2017, cifra de afaceri în lei a companiei a fost în creștere cu 11,45% până la 23,1 miliarde lei (5,1 miliarde de euro). Tot anul trecut, profitul înainte de impozit s-a ridicat la 550,5 milioane lei (120,5 milioane de euro), în creştere cu 9% faţă de 2016.
Uzina producătorului român de la Mioveni, înfiinţată în urmă cu o jumătate de secol, produce în prezent un vehicul la fiecare 54 de secunde, adică circa 1.500 de mașini pe zi.