A treia generație a SUV-ului Dacia Duster a fost lansată în 2024, iar livrările au început în luna iunie. Schimbul între generații s-a produs la jumătatea anului, iar prețurile, deși mai ridicate față de modelul anterior, au beneficiat de oferte atractive în perioada verii.
Datele oficiale ale Dacia arată că noul model s-a vândut în principal în versiunile de top, chiar dacă inițial mulți clienți s-au plâns de prețurile mai mari.
Dacia Duster, un model tot mai popular în România
Mihai Bordeanu, Managing Director Dacia South-East Europe și Head of Country România, a declarat că anul 2024 a fost unul de referință pentru Dacia. „România a înregistrat o premieră istorică. Una din zece mașini vândute a fost un Duster. Sperăm să fie cât mai multe de acest fel”, a spus acesta.
El a subliniat că Duster devine un model tot mai semnificativ în piața auto românească, câștigând teren în preferințele cumpărătorilor.
„Anul trecut, Duster a fost pe locul 2, iar una din trei mașini vândute din acest model are motorul full-hibrid”, a precizat Bordeanu.
Cele mai vândute versiuni și motorizări
Datele obținute de Profit.ro arată că românii au preferat versiunile superioare ale noului Duster.
„Cele mai vândute versiuni Duster 3 în 2024 au fost Journey și Extreme, care au avut 86% din total, iar versiunile cu tracțiune 4×4 au reprezentat 43%. Motorizările Hybrid 140 au însemnat 34% din vânzările Duster. Vânzările totale ale celei de-a treia generații Duster au depășit 6.200 de unități, în 2024, în România”, au transmis reprezentanții Dacia.
Versiunile Journey și Extreme ale Dacia Duster sunt cele mai scumpe din gamă, având prețuri care încep de la 21.700 de euro pentru motorizarea ECO-G 100. Versiunea cu motor full-hibrid și cutie automată ajunge la 26.650 de euro, în timp ce varianta cu motor 1.2 TCe 130, cutie manuală și tracțiune integrală costă 26.300 de euro.
Cu un preț mediu de 25.000 de euro pe vehicul, Dacia a generat venituri de peste 150 de milioane de euro în doar șase luni de vânzări pentru noul Duster 3.
Debut promițător și pentru Bigster
Pe lângă Dacia Duster, un alt model important din gama producătorului, Bigster, a atras deja interesul clienților, comenzile inițiale fiind concentrate în zona versiunilor de top.
„Aproape 94% din comenzile Bigster sunt echipări de top. Procentul este peste cel înregistrat la Duster și procentajul de hibride a demarat și el foarte sus”, a precizat Mihai Bordeanu.
El a explicat că Bigster nu este doar un Duster mai lung, ci vine cu elemente care îl diferențiază clar.
„Bigster o să vină și o să adauge ceva. Dacia oferă esențialul, dar în segmentul C esențialul este diferit de segmentul B. Hayon electric, camere 360 și alte echipamente sunt altceva decât așteaptă clienții Duster”, a spus Bordeanu.
În prezent, producția Bigster crește treptat la uzina Dacia din Mioveni. „Bigster este încă în perioada de ramp-up, se produc mașinile de teste, apoi urmează mașinile pentru showroom-uri, în martie”, a declarat oficialul Dacia.
În luna aprilie, sunt programate testele pentru presă, în același timp cu apariția mașinilor la dealeri și livrările către primii clienți care au plasat comenzi în ianuarie.