Pe fondul creşterii cererii pentru SUV-uri pe a treia piaţă auto a Asiei, Dusterul de la Renault pare să fie soluţia pentru constructorul francez pentru a se apropia de principalul concurent de pe această piaţă, Volkswagen şi pentru a „îndulci” efectele pe care criza vânzărilor din Europa le are asupra mărcii. Potrivit Renault, India va ajunge anul acesta între primele 10 pieţe ale mărcii franceze. „Duster a creat o nişă pentru Renault. Segmentul SUV a crescut, iar Volkswagen nu are un model competitiv”, spune Deepesh Rathore, managing director la IHS Automotive în Delhi. Preţul unui VW Touareg pe piaţa indiană începe de la 110.000 dolari, de 64 de ori venitul mediu anual din ţară şi de aproape şapte ori mai mult decât preţul unui Duster. Acesta este motivul pentru care în perioada aprilie-decembrie 2012, s-au vândut doar 45 de Touareguri în India.
Potrivit datelor oficiale, vânzările de SUV-uri au crescut în primele nouă luni ale anului fiscal 2012 cu 59%, în timp ce vânzările totale de autoturisme au scăzut cu 0,3% în India. Una din explicaţii este incidenţa enormă a accidentelor auto din India, unul din 10 accidente fatale la nivel mondial având loc în această ţară. „Cumpărătorii de SUV-uri cred că acestea le oferă o protecţie mai bună pe drumurile dezastruoase din India”, spune Rathore. După succesul înregistrat de Dacia Duster şi alţi producători auto încearcă să copieze modelul. Mahindra&Mahindra a anunţat că lansa o serie întreagă de vehicule utilitare, iar Ford şi Maruti Suzuki India lansează anul acesta SUV-uri compacte pe această piaţă.
DACIA DUSTER a dat lovitura. Cine sunt asiaticii înnebuniţi după SUV-ul românesc?
11 februarie 2013, 17:03
Ultima modificare în 11 februarie 2013, 19:03
Renault a dat lovitura în India cu Dacia Duster: în cele şase luni de când a intrat pe această piaţă, SUV-ul a înregistrat vânzări de 23.731 de bucăţi. Dusterul este suficient de mare, de sigur şi de ieftin pentru proaspăt apăruta clasă de mijloc din India, scrie Bloomberg.
Etichete: dacia duster,
india
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook