Studiul anual „Prix de Revient Kilometrique” realizat de una dintre cele mai prestigioase publicații auto franceze, l`Argus, are ca lider în 2015 modelul Dacia Duster echipat cu motorul dCi 90 de 1.5 litri și tracțiune 4X2.
Conform jurnaliștilor francezi, Dacia Duster dCi90 4X2 are un cost de utilizare pe kilometru de doar 0,52 Euro, în timp ce pe locurile următoare se află Citroen C4 Cactus PureTech 82 (0,75 Euro/km) și Renault Captur Energy TCe90 (0,77 Euro/km). Acest rezultat pune Dacia Duster în vârful clasamentului costurilor mici de utilizare al SUV-urilor de pe piața franceză..
Pe locul patru în acest top realizat de l`Argus se află Peugeot 2008 1.2 PureTech 82 – fratele lui Citroen Cactus – cu un cost de utilizare de 0,78 Euro/km, iar pe cinci se află Suzuki Vitara 1.6 VVT cu un cost/km de 0,84 Euro. Clasamentul mai include, în ordine, modelele Fiat 500X 1.3 MultiJet (0,87 Euro/km), Nissan Juke 1.5 dCi 110 (0,94 Euro/km), Suzuki Jimny 1.3 VVT (0,98 Euro/km), Ford EcoSport 1.0 EcoBoost 125 (1 Euro/km) și Mazda CX-3 1.5 SKYACTIV-D 105 (1 Euro/km).
În clasamentul tutror mașinilor de pe piața franceză, liderul costurilor mici de utilizare este tot un model Dacia, Sandero, dotat cu motorul de 1.2 litri și 16 valve (0,45 Euro/km). În schimb, cel mai costisitor model de pe piața franceză, cu un cost/km de 4,60 Euro este Mercedes GL350 BlueTec 4M 7G-Tronic.
Studiul l`Argus ia în calcul costul de achiziție (cu sau fără bonificații), costul de finanțare, cel de asigurare, cel al carburantului și, desigur, cel al eventualelor consumabile (anvelope, baterie, amortizoare, plăcuțe de frână, ulei, etc). Cifrele de mai sus sunt aferente utilizării mașinii în primul an după achiziție și un maximum de 10.000 km parcurși.