Un juriu format din 14 jurnaliști specializați în domeniul auto a stabilit săptămâna trecută ierarhia celor mai interesante mașini înscrise în competiția „Mașina Anului 2018” în România. Organizat de Asociația Presei Auto din România (APAR), evenimentul ajuns la cea de-a 19-a ediție a culminat cu o luptă inegală pentru prima treaptă a podiumului, Dacia Duster fiind câștigătorul previzibil.
După o primă etapă de selecție a mașinilor candidate la titlu care a implicat alegerea semifinalistelor dintr-un total de 43 de modele nou intrate în acest an pe piața din România juriul a decis ca în finala ediției din 2017 să intre Alfa Romeo Stelvio, Citroen C3 Aircross, Dacia Duster, Ford Fiesta, Honda Civic, Kia Stonic și Opel Crossland X. A urmat, la începutul lunii decembrie, etapa finală. Aceasta a constat într-o serie de teste pe șosea și o alta desfășurată pe pista de la Academia Titi Aur (ATA). Dacă parcursul pe șosea a fost unul obișnuit, cel de pe pista ATA a implicat atât secțiuni de manevrabilitate cât și de viteză, frânare, parcurgerea unor suprafețe de rulare cu aderențe diferite și chiar un test al sistemelor de suspensie. 

În urma acestor verificări, dar și după includerea în complicata ecuație a jurizării a unor elemente precum designul, noutățile tehnice, confortul, securitatea activă și pasivă, consumul de combustibil, impactul asupra mediului, prețul, imaginea de marcă și, mai ales, relevanța pe piața românească, a fost stabilită o ierarhie finală care a plasat modelul Dacia Duster în fruntea clasamentului, cu un total de 210 puncte din 210 posibile. Toți cei 14 membri ai juriului au acordat modelului produs în România punctajul maxim. Locul secund a fost ocupat de Opel Crossland X, diferența dintre primele două fiind de nu mai puțin de 98 de puncte. Al treilea loc a revenit modelului Kia Stonic, cu 109 puncte, acesta fiind urmat, în ordine, de Citroen C3 Aircross, Ford Fiesta, Alfa Romeo Stelvio și Honda Civic.

La ediția anterioară, cea care a stabilit „Mașina Anului 2017”, învingător a fost modelul Renault Megane după o luptă foarte strânsă cu Peugeot 3008. Dacă adăugăm și cele trei victorii ale Dacia din istoria competiției, grupul Renault a ajuns la cinci reușite și conduce detașat clasamentul general, urmat de Ford și Opel, cu câte trei victorii. Un Opel, Corsa, este de altfel singurul model care a câștigat titlul de două ori, la distanță de şapte ani, cu două generații consecutive. Este de remarcat și că din cele 18 ediții, cinci au fost câștigate de producătorii asiatici. Recordul este deținut de Kia, care a câștigat, de două ori: cu C`eed și Rio. În cei 18 ani ai competiției naționale nu mai puțin de nouă mărci de automobile și-au trecut în palmares cel mai important titlu din presa auto românească.

 

Finalistele European Car of the Year

În timp ce România a ales deja învingătorul competiției „Mașina Anului”, juriul variantei europene – de la care APAR a împrumutat multe dintre regulile de jurizare și organizare – se află încă în faza stabilirii finalistelor. Astfel, cei 60 de membri ai juriului competiției Car of the Year (CotY) au ales cele șapte modele dintre care, la începutul lui martie, va fi ales învingătorul. Acestea sunt, în ordine alfabetică, Alfa Romeo Stelvio, Audi A8, BMW Seria 5, Citroen C3 Aircross, Kia Stinger, Seat Ibiza şi Volvo XC40.

 

„Suntem deosebit de onorați de atribuirea trofeului „Mașina Anului 2018” în România noului Duster. Avem încrederea că acest titlu va marca, simbolic, începutul unei cariere comerciale de succes pentru SUV-ul Dacia. Primul Duster a revoluționat segmentul SUV atât în România, cât și pe piețele internaționale, iar noul model are toate argumentele pentru a depăși rezultatele predecesorului său”

Hakim Boutéhra, director general Renault Commercial Roumanie