Constructorul autohton de automobile a anuntat lansarea MPV-ului (Multi Purpose Vehicle) Duster la Salonul Auto de la Geneva, iar potrivit asteptarilor, Duster ar fi trebuit sa fie prezentat marti, in cadrul unei conferinte.

Acest lucru nu s-a petrecut insa. Standul Dacia de la Geneva a fost lipsit de animatia intalnita anul trecut in cadrul aceluiasi salon, atunci cand a fost lansat modelul Sandero, sau la Paris, unde a fost prezentat modelul MCV. De asemenea, Dacia nu figureaza nici in programul conferintelor de presa, publicat pe site-ul oficial al evenimentului de la Geneva.

Ce s-a intamplat la standul Renault?

Compania mama, Renault, a sustinut o conferinta, in cadrul careia a prezentat cea de-a treia generatie a modelului Clio – Hatchback si Estate (n.r. lansat in anul 2005), modelul Megane Coupe si Estate, precum si noile Scenic si Grand Scenic.

Totusi, francezii nu au mentionat nimic de conceptul Dacia, in timp ce la standul contructorului autohton evenimentul de prezentare al lui Duster a avut loc „in tacere”, fara conferinta, fara discursuri, fara nimic.

Cum si de ce?

„Masinile au fost expuse in standul Dacia, fara conferinta, fara spectacol, iar publicul (n.r. de specialitate) le-a putut admira inca de dimineaza, cand s-a deschis salonul. Nu s-a organizat nimic special pentru ca aceasta a fost decizia luata la Paris. Mai multe detalii nu pot oferi”, a declarat, pentru Capital Online, directorul de comunicare al Dacia, Liviu Ion.

Acesta a precizat ca pe langa Duster, primul concept car al Dacia, in standul de la Geneva a mai fost prezent modelul Sandero, cu motor de 1,2 litri si desigur, celelalte modele din gama Dacia.

Anul acesta Dacia nu a avut lansari ale modelelor de serie, acesta putand fi pe de alta parte si motivul pentru care nu s-a organizat conferinta la standul companiei. Insa acum, Dacia a prezentat un concept car, un pas important pentru linia sa de modele, intrucat anumite aspecte ale lui Duster vor fi utilizate pentru modelul Dacia SUV, care inca se lasa asteptat.