Uzina Dacia, întreaga platformă industrială de la Mioveni şi fabricile furnizorilor de componente din industria auto vor fi în revizie tehnică în luna august, iar angajaţii vor intra în concediu.
Activitatea Dacia va fi oprită timp de patru săptămâni, începând cu 3 august, întreaga platformă de la Mioveni fiind în revizie.
Astfel, timp de o lună, toţi cei aproximativ 14.000 de angajaţi ai Dacia se vor afla în concediu.
De asemenea, furnizorii care produc exclusiv sau în mare parte pentru Dacia vor intra şi ei în vacanţă în aceeaşi perioadă.
În sectorul producţiei auto şi activităţile conexe lucrează aproximativ 220.000 de oameni, potrivit estimărilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor Auto din România.
SURSA: Mediafax