După ce a dat lovitura cu Logan, Sandero şi Duster, Dacia se pregăteşte să se lanseze pe segmentul extrem de disputat al monovolumelor compacte. Concurenţa poate începe să tremure, căci Lodgy vine cu argumente mai mult decât convingătoare. Măsoară 4,50 metri şi poate urca la bord până la 7 persoane, păstrând o habitabilitate şi un volum de încărcare confortabile, scrie Agerpres.
Dar atuul cel mai important al lui Lodgy îl vor reprezenta, fireşte, costurile. Deşi Dacia nu a dezvăluit încă nimic în acest sens, preţurile se vor situa, logic, peste cele de la Logan MCV şi nu departe de cele de la Duster. Or, pentru o variantă diesel dCi de 90 CP, preţul celor două modele porneşte de la 12.700, respectiv 14.850 de euro. Este posibil deci ca pentru varianta cu acelaşi motor diesel 1.5 dCi de 90 CP, Lodgy să fie disponibil la mai puţin de 14.000 de euro, fiind foarte probabil ca noul monovolum să folosească aceleaşi motorizări ca fratele său mai mare, ‘aventurierul’ Duster şi ca ‘mătuşa’ Logan. Gama ar trebui să mai cuprindă cel puţin două versiuni diesel de 90 şi de 110 CP şi una pe benzină de 90 CP.
Dacia, salvatorul bugetului familial
În ce priveşte concurenţa, putem lua ca exemplu modelul cel mai vândut pe acest segment în Franţa şi care face parte de fapt din acelaşi grup, Renault Scénic. Acesta dispune de cele mai noi evoluţii în materie de motoare de la Losange, în timp ce Dacia foloseşte în general versiuni mai vechi. Avantajul pentru marca românească constă în faptul că majoritatea soluţiilor tehnice pe care le utilizează sunt de regulă testate şi optimizate în privinţa fiabilităţii. Evident, în planul dotărilor şi al tehnologiei utilizate, best-seller-ul lui Renault oferă mult mai mult. De altfel, se poate ca, deşi încă nu se cunosc caracteristicile exacte ale lui Lodgy, acesta să nu fie la fel de practic şi funcţional ca vărul său francez.
Doar că, în loc de cel puţin 22,850 euro pentru varianta de 1,5 dCi şi 95 CP, regele Scénic este cu 8000 de euro mai scump decât concurentul low cost. Este o diferenţă esenţială, chiar şi ţinând cont de decalajul de echipare şi de motorul mai modern şi mai eficient. Mai ales că Lodgy este şi cu 16 cm mai lung decât rivalul său, iar dacă vrem mai mult volum decât la Renault şi mai ales spaţiu în maşină pentru şapte persoane, trebuie să alegem versiunea Grand Scénic, cu 6 cm mai mare decât vărul român, dar trebuie şi să adăugăm cel puţin 500 de euro la factură.
Aşa încât, chiar dacă cei doi rivali nu joacă chiar în aceeaşi ligă, clienţii cu mai puţini bani ai monovolumului francez se vor gândi cu siguranţă de două ori înainte să rămână la Losange. De aceea, Dacia Lodgy va fi, fără îndoială, un mare succes, la fel ca Logan, Sandero şi Duster, şi este posibil ca Renault Scénic să iasă un pic ‘şifonat’ din această luptă.