Tot mai puțini români sunt dispuși să cumpere o mașină. Numărul de autoturisme înmatriculate scade dramatic de la un an la altul, iar producătorii rostogolesc peste piețele din întreaga lume noi modele create cu unicul scop de a atrage cei câțiva clienți cu o ofertă cât mai atractivă. În acest context, o competiție care să desemneze „Mașina Anului“ este extrem de dificilă atât din punctul de vedere al organizării, cât și al jurizării.

Cu toate acestea, atunci când în concurs intră nu mai puțin de patru modele produse local dintre care unul  este lider incontestabil al vânzărilor, desemnarea câștigătorului devine o joacă de copii. Prin urmare, faptul că noul Logan, produs de Dacia, a cucerit titlul de „Mașina Anului 2013 în România“ nu a mirat pe nimeni. Având în vedere criteriile orientative de jurizare, care implică notarea mașinii în funcție de designul interior și exterior, manevrabilitate, dinamică, noutăți tehnologice, confort, securitate, consum de carburant și impact asupra mediului, la care se adaugă elemente importante de ierarhizare precum prețul de vânzare, relevanța pe piață și imaginea mărcii, era greu de crezut că un alt model decât Logan putea accede la prima poziție a clasamentului. Juriul care a desemnat câștigătorul a fost format din 16 jurnaliști specializați care au punctat fiecare model în parte atât în funcție de carcteristicile de mai sus, cât și după criterii emoționale și, desigur,  subiective.

Cert este însă că, atunci când învingătorul obține 195 de puncte, iar ocupantul locului doi, în cazul de față Ford B-Max, doar 160, este greu să mai cauți motive pentru a contesta relevanța rezultatului final. Ca o surpriză poate fi interpretat, eventual, faptul că podiumul a fost ocupat numai de modele produse în România pentru că locul trei a fost ocupat de Dacia Sandero, care a adunat 115 puncte. Pe locurile următoare s-au clasat, în ordine, Re­nault Clio (104 puncte), Skoda Rapid (96 puncte), KIA cee‘d și Opel Mokka (ambele cu 77 de puncte), Peugeot 208 (72 puncte), Chevrolet Malibu (62 puncte) și Volvo V40 (50 puncte).

VW Golf, marele absent

Din clasamentul de mai sus se poate observa lipsa, surprinzătoare pentru mulți, a modelului Volkswagen Golf. Acesta, deși s-a aflat în lista de 26 de modele eligibile, nu s-a calificat în finală. La fel s-a întâmplat și cu BMW Seria 3 și Mercedes-Benz Clasa A. Deși ne-am fi dorit, ca membri ai juriului, să putem puncta măcar unul dintre aceste modele în finală, votul colectiv a oprit aceste vehicule încă din prima etapă. Discutabilă poate fi considerată și punctarea separată a modelelor Logan și Sandero care, după cum au explicat în momentul lansării chiar reprezentanții producătorului, sunt identice până la nivelul pilonului B.
26 de modele eligibile, 10 finaliste
Cele 10 mașini ajunse în finală au fost selectate de membrii juriului dintr-un număr de 26 vehicule considerate eligibile pentru titlul „Mașina Anului 2013 în România”.
Pentru a fi eligibil, un model trebuie să fie complet nou (nu face-lift), de vânzare pe piața românească cel mai târziu în luna ianuarie 2013. Lista mașinilor eligibile a fost realizată pornind  de la documentul similar dat publicității de juriul european „Car of the Year” (COTY), la care au fost adăugate modelele specifice pieței românești care nu apar în lista COTY.
Pentru stabilirea listei finalistelor, fiecare membru al juriului a avut sarcina de a alege zece mașini din lista celor eligibile. Fiecare vehicul votat a primit câte 1 punct, în finală calificându-se autoturismele cu cel mai mare punctaj.
În finala desfășurată săptămâna trecută, după o sesiune de teste cu toate vehiculele selectate, membrii juriului au avut posibilitatea de a ierarhiza și nota cu 15 puncte modelul cel mai apreciat, cu 11 puncte mașina de pe locul doi și cu 9 puncte mașina de pe trei. Apoi, în ordine descrescătoare, mașinile finaliste au putut fi clasificate primind șapte, șase, cinci… puncte.

Car of the year 2013, aproape de finală

În timp ce juriul din România a decis deja câștigătorul premiului „Mașina Anului 2013“, cel european, Car of the Year  (COTY), se află încă în faza stabilirii finalistelor. Astfel, în aceste zile vor fi nominalizate cele șapte vehicule care intră în ultima fază a competiției, urmând ca învingătorul să fie anunțat oficial pe 4 martie 2013, în cadrul expoziției auto de la Geneva.

Iată, în ordine alfabetică, cele 32 de vehicule considerate eligibile de membrii Car of the Year: Audi A3; BMW Seria 3; Chevrolet Malibu; Citroën C4 Aircross / Peugeot 4008; Dacia Lodgy; Dacia Sandero; Fiat 500L; Ford B-Max; Honda CR-V; Hyundai i30; Hyundai SantaFe; KIA cee`d; KIA Optima; Mazda6; Mercedes-Benz Clasa A; Mercedes-Benz SL; Mitsubishi Outlander; Opel Adam; Opel Mokka; Peugeot 208; Porsche Boxster; Range Rover; Renault Clio; Skoda Rapid / SEAT Toledo; Subaru Impreza; Subaru XV; Subaru BRZ / Toyota GT86; Tata Vista; Toyota Prius plug-in; Toyota Prius Plus; Volkswagen Golf; Volvo V40; Volvo V60 plug-in.

Este ușor de sesizat lipsa din listă a modelului care a cucerit deja titlul în România, însă acest fapt este justificat prin lansarea mai târzie a Daciei Logan pe piețele din Europa. În concurs se află însă Sandero și B-Max.