Dacia pierde 50.000 de euro pe săptămână din cauza blocajului de pe Valea Oltului
Dacia, cel mai mare exportator al României, își trimite mașinile produse la Mioveni către dealerii din Europa, în principal cu ajutorul camioanelor.
Închiderea circulației pe Valea Oltului timp de o lună îngreunează activitatea companiei. Chiar și înainte, drumul național șapte era o mare provocare pentru producătorul auto, deoarece tirurile care transportă mașini erau obligate să parcurgă cu viteză redusă șoseaua care leagă Râmnicu Vâlcea de Sibiu.
Acum, odată cu închiderea circulației între 6 și 20 iulie, situația a devenit și mai complicată pentru Dacia, conform declarațiilor șefului companiei. Mihai Bordeanu a precizat că Dacia trimite circa 600 de camioane săptămânal pe Valea Oltului, care acum vor fi nevoite să facă un ocol de circa 2 ore.
În plus, alte circa 150 de camioane trec săptămânal pe podul Giurgiu-Ruse, unde se circulă pe o singură bandă, din cauza reparațiilor. Oficialul Dacia a subliniat că aceste lucrări destabilizează transportul mașinilor noi către dealerii din Europa, potrivit Digi 24.
Din această cauză, compania are costuri suplimentare de aproximativ 50.000 de euro pe săptămână, conform primelor estimări făcute de șeful Dacia. Aceste costuri includ nu doar combustibilul, ci și alte cheltuieli pe care compania trebuie să le suporte.
O prelungire de peste 30 de zile ar fi dezastruoasă
Mihai Bordeanu speră ca situația să nu se prelungească peste cele 30 de zile anunțate de autorități, deoarece acest lucru ar fi dezastruos. De asemenea, el a menționat că reprezentanții companiei nu au fost anunțați din timp despre închiderea circulației pe Valea Oltului și au aflat în același timp cu publicul, scrie profit.ro.
Celălalt producător auto din România nu pare afectat de această situație.
Ford exportă mașinile produse la Craiova prin DN6, care traversează sudul țării. În plus, Adina Vălean a criticat lipsa de comunicare a autorităților în ultima ei conferință de presă.
„În calitate de comisar european pentru transporturi, știam că se va lucra pe Valea Oltului de foarte multă vreme, de când am avem finanțare europeană pentru această autostradă. Acum înțeleg că s-a dorit accelerarea, să spunem, procesului. Din câte am înțeles de din declarațiile autorităților, eu nu pot să spun decât că pentru economie, pentru companii și pentru cetățeni nu este bine să lucrurile să se facă precipitat. Că ar trebui anunțate din timp și, după cum spuneam, pus la punctul în sistem care să acorde informații.
Ceea ce ar fi de dorit și știu că se întâmplă în alte părți este utilizarea sistemelor de transport inteligent care să permită informații în timp real pentru rute alternative, digitalizare a hărții, proiecte de digitalizare a informațiilor în transport și a transportului rutier au beneficiat și beneficiază în continuare de finanțare din partea Uniunii Europene și am încurajat întotdeauna statele membre. Nu știu în ce măsură România a profitat de ele”, a declarat ea.
Dacia produce aproximativ 30.000 de mașini pe lună, majoritatea fiind destinate exportului. În primele cinci luni ale anului, producătorul a fabricat 145.000 de autoturisme. Pe de altă parte, Ford asamblează aproximativ 20.000 de autovehicule lunar, iar totalul în primele cinci luni a depășit 100.000 de unități. Astfel, în total, cele două companii au produs 246.000 de vehicule.