Dacia se teme de Hyundai şi Kia, care ar putea ajunge la noi fără taxe

Eliminarea taxelor la importul de maşini din Coreea de Sud ar putea produce un dezastru pe piaţa auto europeană, implicit în industria auto din România, odată cu aplicarea acordului de liber schimb încheiat de UE şi statul asiatic, consideră vicepreşedintele Dacia, Constantin Stroe, citat de Mediafax.Acordul de liber schimb a fost semnat de cele două părţi în 15 octombrie şi prevede eliminarea tuturor barierelor tarifare în comerţul dintre UE şi Coreea de Sud. Intrarea în vigo

Eliminarea taxelor la importul de maşini din Coreea de Sud ar putea produce un dezastru pe piaţa auto europeană, implicit în industria auto din România, odată cu aplicarea acordului de liber schimb încheiat de UE şi statul asiatic, consideră vicepreşedintele Dacia, Constantin Stroe, citat de Mediafax.

Acordul de liber schimb a fost semnat de cele două părţi în 15 octombrie şi prevede eliminarea tuturor barierelor tarifare în comerţul dintre UE şi Coreea de Sud. Intrarea în vigoare a acordului este prevazută pentru a doua parte a anului 2010.

În privinţa maşinilor, taxele pentru autovehiculele cu motor mai mare de 1,5 litri vor fi eliminate tereptat în urmatorii trei ani de la intrarea în vigoare a acordului, iar la cele cu motor mai mic de 1,5 litri, în următorii cinci ani.

Dacia va avea dezavantaj concurenţial

„Ridicarea taxelor pentru maşinile sud-coreene reprezintă reduceri de preţ de minim o mie de euro per unitate. Acest lucru este clar în dezavantajul Daciei, care nu va putea lăsa din preţ”, a afirmat Stroe.

Mai mult, reprezantantul Dacia a precizat că, până la eliminarea în totalitate a tarifelor comerciale, importul de maşini sud-coreene în România se va dubla.

Constantin Stroe a adăugat că prevederile acordului avanteajează multe domenii economice, precum agricultura sau industria farmaceutică, însă comerţul cu maşini între cele două părţi este şi va fi inechitabil.

Industria auto din România dezaprobă măsura

„Dacă în 2007 Uniunea Europeană a importat 700.000 de maşini sud-coreene, Coreea de Sud a cumpărat doar 20.000 de maşini europene. De aceea, reprezentanţii industriei auto din România au făcut lobby pe lângă Comisia Europeană, prin comisarul european Leonard Orban, dar, la fel ca şi unele state UE care şi-am manifestat dezaprobarea pentru acestă măsură, nu am primit încă niciun răsuns favorabil”, a afirmat reprezentantul Dacia.

Potrivit datelor Asociaţiei Producărorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), cota de piaţă a mărcilor sud-coreene pe piaţa românească este de 12%, fără Chevrolet, marcă produsă şi în acestă ţară.

Industra auto sud-coreană este prezentă pe piaţa românească cu mărcile Hyundai, Kia şi SsangYong, primele două afându-se în top 10 al celor mai văndute maşini străine în România în 2009, Hyundai ocupând primul loc în clasament, cu 8.882 unităţi livrate până în septembire.

SURSA:
Mediafax