România a dat lovitura în Franța! A ajuns pe locul doi în vânzări

Dacia Spring a fost cel de-al doilea cel mai bine vândut automobil electric din Franța, fiind urmat de Peugeot 208 de la Stellantis. Pe primul loc se află Tesla Model 3, scrie Reuters, care adaugă că este prima dată în istorie când automobilele electrice le întrec pe cele cu motor pe benzină.

Presa internațională mai scrie că în primele trei luni ale acestui an, înmatriculările de autoturisme noi a scăzut cu 17,3%, în Franța, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021. De asemenea, luna martie a reprezentat cea de-a zecea lună consecutivă în care înmatriculările au scăzut.

40% din vânzările totale au fost reprezentate de automobilele electrice

Platforme automobile arată că din totalul vânzărilor de automobile, 40% a fost reprezentat de cele electrice, în timp ce 38,8% a fost reprezentat de cele convenționale.

Un purtător de cuvânt al Platforme automobile arată că nu se pot face estimări cu privire la vânzările de automobile noi în Franța în acest an, din cauza incertitudinilor provocate de război și din cauza lipsei anumitor componente.

Cele mai vândute mașini sunt cele cu motoare pe combustie internă

Dacă la automobilele cu motoare pe benzină se adaugă şi automobilele diesel, care în primul trimestru al acestui an au avut o cotă de 16,5% din piaţa auto din Franţa, modelele cu motoare pe combustie internă reprezintă în continuare majoritatea automobilelor vândute în Franţa.

Chiar şi aşa, este evident că are loc o schimbare pe piaţa auto, având în vedere că vehiculele electrificate erau un segment de nişă în urmă cu doar trei ani. Încurajate de subvenţii guvernamentale, iminentele interdicţii cu privire vânzarea de modele cu combustie internă şi preţurile ridicate la benzină, vehiculele electrice au devenit produse mainstream într-un interval foarte scurt de timp, scrie Reuters.

În 2020, piaţa auto din Franţa s-a prăbuşit din cauza pandemiei de coronavirus, pentru ca în 2021 să înregistreze o creştere modestă.