Logan, Sandero și Sandero Stepway și-au arătat noile înfățișări, dar și suma de calități și defecte pe șoselele virajate și pe autostrăzile perfecte ale Andaluziei. Rezultatul? Design modern, noi echipamente de siguranță, control și confort, dar și vechi metehne.
Logan, un sedan fără concurență
Cel mai căutat model din gama Dacia are, din această toamnă, un aspect mult mai atractiv decât până acum. Partea frontală puternică, pusă în evidență de faruri și de grila radiatorului, este completată de câteva linii curbe adăugate în zona aripilor și încheiată cu o zonă-spate unde designerii par să fi rămas fără inspirație. Aerul germanic promis de Laurens van den Acker, designerul-șef de la Renault, este susținut de un habitaclu în care evoluția se observă în special în zona bordului. Fără a face pasul către o zonă în care concurența ar fi însemnat fie o canibalizare a modelelor mărcii-soră Renault, fie o competiție cu modele imposibil de învins, noul Logan arată – și se simte – mult peste așteptările unui client care interpretează ideea de „low-cost“ ca pe o reducere la minimum a pretențiilor. Tocmai de aceea, titulatura „smart-buy“ – o alegere înțeleaptă a unui client care primește pentru preţul achitat exact ceea ce a plătit, nimic în plus, nimic în minus – este acum mult mai fidelă modelului Dacia.
Pe șoselele din, de obicei, însorita Andaluzie – acum udată de o ploaie torențială -, Loganul în echipare Laureate, dotat cu noul motor în trei cilindri de 0,9 litri care dezvoltă 90 CP, s-a dovedit vivace și ascultător. Chiar dacă un ritm ceva mai susținut a împins consumul de benzină de la cei 5,3 l/100 km anunțați de producător la aproape 8 l/100km: este „boala“ tuturor propulsoarelor mici cu care se mândresc constructorii utilizând până la refuz termenul de „downsizing“. Pentru cine cunoaștea Dacia Logan de până acum, va fi destul de surprinzător să sesizeze liniștea din habitaclu și confortul asigurat de sistemul de suspensie. E drept că aceeași setare a suspensiei dă naștere și unui ruliu destul de neplăcut în cazul abordării cu mai mult aplomb a virajelor. Dacă la capitolul evoluție a modelului trebuie adăugat neapărat sistemul opțional multimedia „MediaNav“, aceeași dotare se dovedește mai puțin bine gândită din perspectiva poziționării. Dacă vrei să urmărești traseul pe ecranul amplasat mult prea jos, ești nevoit să îți iei ochii de la drum și, în cazul în care afară este soare, ai neplăcuta surpriză de a vedea doar jumătate de ecran, efect direct al unei gândiri de tipul „merge și așa“. O simplă înclinare a ecranului cu câteva grade către șofer ar fi rezolvat fără mari bătări de cap acest neajuns. Surprizele neplăcute continuă imediat ce încerci să deschizi portbagajul: lipsește orice urmă de mâner sau fantă. Greu de înțeles, Dacia a eliminat micul accesoriu din plastic care făcea ridicarea capacului mult mai ușoară, întorcându-se la gândirea simplistă din 2004. În rest, doar cuvinte de laudă. Evoluția este vizibilă, sesizabilă și, mai ales, puțin costisitoare. Versiunea de bază a Loganului este cu doar 190 de euro mai scumpă decât cea anterioară, în ciuda intrării în echiparea de bază a sistemului ESP și a patru airbaguri.
Sandero: hatchback perfect pentru cei cu buget redus
Mulţi spun că noul Sandero seamănă extrem de mult cu modelul Polo al celor de la Volkswagen. Unii chiar exagerează, clamând că designerii germani sunt geloși pe cei de la Dacia-Renault pentru că au încercat să copieze Polo și a rezultat un produs mai arătos decât originalul. Cert este că asemănări în privința designului există. Dar ce mașină nouă de astăzi nu seamănă cu o alta, mai nouă sau mai veche? Important este că noul Sandero este mult mai atractiv decât versiunea anterioară §i că, pe lângă un preț fără rival, este o mașină pe care te poți baza atât în oraș, cât și pe drumurile lungi. E suficient de confortabilă, în ciuda unor reglaje incomplete și greu de manevrat pentru scaune și a unei ergonomii perfectibile, iar spațiul din portbagaj este, ca și în cazul Loganului, unul dintre cele mai mari din segmentul B.
Dotată cu propulsorul diesel de 1.5 litri care dezvoltă 90 CP, Sandero face față cu brio și celor care suferă de „sindromul talpă grea“, și celor care uită să schimbe treptele de viteză la timp. Elasticitatea ansamblului motor-cutie de viteze este demnă de toată lauda. Probabil, mulți și-ar fi dorit un propulsor mai puternic, care să se adauge celor de 75 CP și 90 CP (benzină și diesel) aflate în gama Dacia, însă, la o gamă de prețuri cuprinsă între 6.990 de euro și 11.500 de euro, e greu să reproșezi producătorului o astfel de lipsă. Mai mult chiar, e extrem de dificil să găsești un concurent pentru Sandero în întregul segmentul B european. Poate doar Skoda Fabia, cu al său preț de bază de 10.340 de euro, să reprezinte un adversar redutabil sau, eventual, Chervolet Aveo cu o listă de prețuri care începe de la de 11.260 de euro. Ambele au, în varianta cea mai ieftină, motoare de 60 CP, respectiv, 84 CP. Unde mai pui că diferența dintre prețurile de catalog este cel puțin sesizabilă.
Prin urmare, ca și Logan, noul Sandero este un vehicul aproape fără concurență în ceea ce privește prețul, iar schimbarea de design este spectaculoasă și plăcută totodată, ceea ce creează premisele unui nou succes comercial pentru marca Dacia.
Stepway, varianta cu sare și piper a lui Sandero
Speculând dorința clienților de a își personaliza vehiculul, cei de la Dacia au decis să mențină în ofertă varianta Stepway a modelului Sandero. Acesta, pe lângă o gardă la sol mai înaltă decât cea a versiunii de bază, are în dotare un pachet estetic interesant și apreciat de mulți clienți, în special din vestul Europei. Prețul destul de mare al modelului (10.800 euro pentru 0.9 TCe – 90CP și 12.200 euro pentru 1.5 dCi – 90 CP) include și echipamente care pe Sandero și Logan sunt disponibile doar opțional.