Dacia se pregăteşte pentru lansarea unui nou model!
Grupul Renault participă la Salonul Auto IAA Munchen din septembrie
Constructorul auto de la Mioveni, parte a grupului francez Renault, a confirmat că va lansa un nou model de familie, cu ocazia Salonului Auto IAA Munchen organizat în luna septembrie.
Noua maşină va avea 7 locuri. Ea va fi prezentată online pe 3 septembrie, cu trei zile înaintea debutului oficial de la Munchen.
Renault a anunţat, în urmă cu puţin timp, că va merge la Salonul Auto din Germania, iar marca Dacia va fi parte a prezentărilor Renault de la Munchen, notează Automarket.
Noua Dacie va fi un model de familie polivalent cu șapte locuri
Reprezentanţii Dacia au confirmat, joi, că la Salonul Auto IAA Munchen va fi prezentat, în premieră mondială, un “model de familie polivalent cu șapte locuri”. Înainte de a debuta fizic pe 6 septembrie, la Munchen, maşina va fi prezentată online, cu trei zile mai devreme.
Deocamdată nu se cunosc detalii legate de designul acestui model sau cum va fi el numit. Pe lângă noua maşină de la Dacia, la standul producătorului român vor mai putea fi admirate modelele Logan, Sandero, Sandero Stepway, Duster facelift și Spring.
Dacia mai pregăteşte şi o altă surpriză pentru fanii mărcii. Între 7 şi 12 septembrie, întreaga gamă Dacia se mută în centrul oraşului Munchen, iar publicul se va putea deplasa între centrul expozițional unde are loc Salonul Auto și standul din oraș la volanul modelului electric Dacia Spring.
O premieră mondială şi de la Renault: un Megane 100% electric
O altă premieră mondială la Munchen va fi Renault Megane E-Tech, un model integral electric.
Modelul are în dotare un pachet de baterii de 60 kWh care asigură o autonomie WLTP de 450 km și un motor electric de 160 kW (217 CP).
Dacă modelul de serie va respecta și celelalte caracteristici ale conceptului, motorul va oferi un cuplu de 300 Nm, iar maşina va accelera de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 8 secunde. În plus, va beneficia de un sistem de încărcare cu energie care funcționează la AC până la 22 kW și la DC până la 130 kW.
La standul Renault, denumit „Studiault”, va mai fi prezentat și conceptul R5 Prototype.
Dacia, cea mai vândută marcă în România şi în luna iunie
În altă ordine de idei, Dacia conduce în continuare, în România, în topul înmatriculărilor. Potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV) pentru luna iunie, puţin peste 14.000 de autovehicule noi au fost înmatriculate în România în luna iunie a acestui an, în creştere cu 18% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, transmite Agerpres.
Topul primelor cinci mărci auto, la nivelul lunii iunie este condus de Dacia – cu 3.050 unităţi, urmată de Renault (973), Skoda (964), Volkswagen (886) şi Ford (848).
Cu toate acestea, pe ansamblul primelor şase luni ale anului în curs, autoturismele noi consemnează o scădere generală de 3,9%.