Dacia va renunţa la Logan VAN în 2012

Vincent Carre, director gama Entry în cadrul grupului Renault, a declarat la Salonul Auto de la Geneva că modelul Logan Van va fi scos din producţie anul viitor, locul său fiind luat de un nou model care va fi fabricat la Tanger, Maroc.

Locul lăsat liber de Logan VAN va fi umplut de o altă utilitară, mai mare, a cărei intrare în producţie a fost anunţată de Renault în urma cu câteva săptămâni.

"Spaţiul pe care îl va lăsa Logan Van la fabrica din Piteşti va fi ocupat de producţia Duster, destinată pieţei din Marea Britanie", a afirmat Carre.

Dacia va lansa anul viitor două modele de familie, o autoutilitară uşoară şi un monovolum, acesta din urmă ocupând locul actualului Logan Van.

În privinţa producţiei celor două modele din Maroc, Carre a spus că iniţial se vor produce 170.000 de unităţi pe an,  capacitatea de producţie urmând să crească ulterior.