”În mod global, în UE, chiar de am avut secetă şi în sudul Uniunii, în Spania, Franţa, Portugalia, seceta a avut un impact destul de important local. Per global, la nivel european, producţia de cereale anul acesta a fost cu doar 2-3% mai mică decât media din ultimii cinci ani. Deci, din punctul de vedere al aprovizionării pieţei cu cereale putem spune că stăm bine în Europa cel puţin anul acesta”, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, citat de Agerpres.
Acesta a mai spus că în ultimii ani s-a putut constata că ‘seceta a devenit o problemă structurală’ şi a atras atenţia asupra necesităţii unor proiecte de anvergură şi a adaptării tehnologiilor agrotehnice.
”Cred că prin reabilitarea sistemului de irigaţii şi prin adaptarea tehnologiilor de producţie, pe termen mediu, este vorba de o problemă ale cărei efecte pot fi reduse”, a menţionat comisarul european pentru Agricultură.
La rândul său, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat că producţia de grâu de anul acesta, 4,94 de milioane de tone, a scăzut faţă de media totală a ultimilor 3-5 ani, 5,3 milioane de tone, din cauza secetei.
”Este o pierdere importantă pentru fiecare producător, dar nu una semnificativă care să ne ducă cu gândul că nu vom putea asigura necesarul pe piaţa românească. În ceea ce priveşte porumbul şi floarea-soarelui, pierderile sunt mult mai mari, dar le vom putea cuantifica după ce se încheie perioada de recoltat. Estimările arată însă că cel puţin la floarea-soarelui pierderile depăşesc 60% din producţia anului trecut”, a declarat ministrul Agriculturii.
El a mai spus că reducerea TVA-ului la alimentele de bază este o măsură care ar putea fi aplicată în acest context. ”În România, nu cred că putem vorbi de o perspectivă a crizei alimentare în momentul de faţă. Şi spun acest lucru pentru că la grâu necesarul este acoperit fără nici un fel de problemă. La floarea-soarelui şi porumb vom vedea. Există însă rezerve semnificative din anii trecuţi, lucru care ne bucură şi acum vom vedea efectele pozitive ale unor măsuri care s-au făcut pe fonduri europene. Prin măsura 121 s-au pus foarte mulţi bani la dispoziţia beneficiarilor, a fost o măsură puternic solicitată, s-au construit spaţii de depozitare, astfel că oamenii nu au vândut atunci când preţul nu era foarte bun”, a menţionat, de asemenea, Daniel Constantin.
Dacian Cioloş: ”Aprovizionarea pieţei europene cu cereale nu ridică probleme anul acesta”
17 septembrie 2012, 08:35
Ultima modificare în 17 septembrie 2012, 11:35
Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş, a declarat că producţia de cereale din acest an la nivel european a fost cu 2-3% mai mică decât media obţinută în ultimii cinci ani, iar ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a dat asigurări că în România nu se poate vorbi, deocamdată, de o criză alimentară.
Etichete: dacian ciolos
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook