Premierul Dacian Cioloş a anunţat miercuri că îi va cere ministrului Transporturilor, Sorin Buşe, să explice cum s-a făcut inaugurarea Centurii de sud a Craiovei, după ce au apărut informaţii că nu ar fi existat documentele care să ateste calitatea lucrării.
"Nu ştiu ce documente a verificat. Îl ştiu pe domnul Buşe un om foarte riguros, vine din sectorul privat, e un om foarte calculat şi m-ar surprinde să fi făcut gesturi fără să aibă în spate o analiză. Nu cred că e cazul. (…) Chiar o să-l rog pe domnul ministru să explice lucrurile pentru că aşa cum vă spun îl ştiu un om riguros şi, de exemplu, tocmai datorită rigorii cu care a urmărit lucrarea, aceasta s-a finalizat la timp – e vorba de repararea acelei gropi de pe autostrada Sibiu-Sebeş", a afirmat Cioloş, la Digi FM.