Dacian Cioloș, în dialog cu Nicolae Ciucă: Sunt primării care nu pot avea acces la fonduri publice
În urma întâlnirii despre Planul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, şeful Executivului le-a transmis că doreşte să fie criterii obiective pentru investiţiile prin program.
„Am discutat despre Planul Naţional de Investiţii Anghel Saligny, unde noi am cerut şi când am fost la guvernare criterii obiective, o prioritizare a investiţiilor pe baza unor criterii clar stabilite. Am discutat şi despre lucrul acesta. Domnul prim-ministru ne-a explicat că aceasta este intenţia dânsului şi sper să aibă şi susţinere politică la vârful coaliţiei. Să existe această abordare transparentă în felul în care banii vor fi repartizaţi şi apoi, evident, să urmărim şi investiţiile”, a declarat Dacian Cioloş, după întâlnirea cu Nicolae Ciucă.
„Sunt primării care nu pot avea acces acuma la investiţii”
De asemenea, șeful USR spune că a discutat și despre problema primăriilor care nu pot avea acces la fonduri publice, deoarece au conturile poprite.
„Am mai discutat şi de alte câteva lucruri. Sunt primării care nu pot avea acces acuma la investiţii, la fonduri publice, pentru că au conturile poprite, pentru că primari dinainte care între timp şi-au pierdut mandatul au făcut prostii, au ajuns în justiţie şi plătesc locuitorii localităţilor respective, ceea ce nu e cinstit. Am prezentat domnului prim-ministru şi această problemă”, a completat Dacian Cioloş.
Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”
Amintim că în cursul zilei de luni, 3 ianuarie, Senatul a adoptat, în calitate de prim for sesizat, OUG 95/2021 care aprobă Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” cu o valoare de 50 de miliarde de lei. Prin acest OUG, autoritățile administraţiei publice locale pot încheia contracte de finanţare multianuală pentru a realiza lucrări pentru alimentări cu apă, canalizare, drumuri de interes local, sisteme de distribuţie a gazelor naturale, în intervalul 2021 – 2028.
Totuși, amendamentele USR-PLUS la proiectul de lege au fost respinse. Cîțu şi-a asumat OUG, despre care spunea că va permite primăriilor și Consiliilor Județene să îşi promoveze obiectivele de investiții, prin care să asigure accesul la servicii esențiale precum apă, canalizare şi gaz metan, pentru locuitorii de la sate.