Dacian Cioloș a depus, astăzi, lista miniştrilor care vor face parte din noul Guvern USR, alături de programul final de guvernare ce ar urma să fie impus. Acesta vizează măsuri pentru combaterea crizei sanitare și a crizei energiei electrice.
Lista cu miniştrii propuşi în Guvernul Dacian Cioloş şi programul de guvernare au fost depuse, luni, la Parlament. Conform prevederilor regulamentare, Birourile permanente urmează să se întrunească pentru a stabili data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi a listei guvernului.
Fiecare candidat pentru funcţia de ministru va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru. Nou Guvern își va prezenta, astăzi, programul final de guvernare, alături de miniștrii care vor intra în alcătuirea sa. Atât programul de guvernare, cât și lista cu noii miniștri au fost deja aprobate, ieri, de de Biroul Naţional și de Comitetul Politic al USR.
Noul program de de guvernare propune o serie de soluții pentru combaterea crizei sanitare provocate de virusul Covid-19, pentru gestionarea crizei COVID, alături de măsuri create pentru stoparea crizei energetice din țară. Votul de investire a Guvernului va avea loc abia după ce conducerile Senatului şi Camerei Deputaţilor vor stabili o dată anume.
Lista miniștrilor
Printre membrii noului Guvern USR se numără și foști membri ai Guvernului condus de Florin Cîțu. Lista prezentată de prim-ministrul Dacian Cioloș arată în felul următor:
Ministrul Afacerilor Externe – Dan Barna;
Ministrul Apărării Naţionale – Nicu Fălcoi;
Ministrul Afacerilor Interne – Alin Stoica;
Ministrul Justiţiei – Stelian Ion;
Ministrul Finanţelor – Dragoş Pîslaru;
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Cătălin Drulă;
Ministrul Energiei – Cristina Prună;
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – Claudiu Năsui;
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – George Căţean;
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Mihai Goţiu;
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Cristian Ghinea;
Ministrul Sănătăţii – Ioana Mihăilă;
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Ionuţ Moşteanu;
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale – Oana Ţoiu;
Ministrul Educaţiei – Corina Atanasiu;
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – Monica Berescu;
Ministrul Culturii – Iulia Popovici;
Ministrul Tineretului şi Sportului – Tudor Pop;
Criza sanitară
USR solicită „ajutor extern prin mecanismul european de protecție civilă” pentru stoparea crizei sanitare. Pe lângă această măsură, noul Guvern dorește reluarea testării în rândul elevilor și al profesorilor, dar și un Pact național de vaccinare. Totul pentru a evita cât mai mult o posibilă carantinare ce ar putea afecta și mai mut situația economică din țară.
Pactul national de vaccinare
Pactul național de vaccinare va cuprinde cetățeni ce fac parte din mediul politic, domeniul afacerilor și societatea civilă. Trebuie menționat faptul că toate cadrele medicale care răspândesc în spațiul public mesaje antivaccinare vor fi sancționate. Totodată, va fi înființat și un task force pentru combaterea informațiilor false care circulă prin țară despre protecția în fața virusului și despre vaccinare.
Criza energiei electrice
Noul Guvern consideră că România va putea depăși criza energetică dacă TVA-ul va fi micșorat și dacă se vor acorda subvenţii pentru CET-uri şi credit fiscal pentru întreprinderi.
Dacian Cioloș consideră că scopul principal al Guvernului USR este de a reda „ cetăţeanului român încrederea în stat”, după cum a menționat acesta pe Facebook.
„Mergem până la capăt pentru simplul fapt că politicianul român trebuie să-i redea cetăţeanului român încrederea în stat şi în capacitatea acestuia de a-i apăra interesele cât mai bine cu putinţă”, a scris Dacian Cioloș.
Câte voturi sunt necesare?
Pentru ca toate aceste propuneri să poate fi realizate, Guvernul condus de Dacian Cioloș trebuie să obțină votul de încredere al Parlamentului, având nevoie de cel puțin 234 de voturi favorabile.
În caz contrar, președintele trebuie informat pentru a desemna un alt candidat pentru funcția de premier.