Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, a declarat, joi, la Suceava, că România foloseşte din ce în ce mai bine banii alocaţi de la UE pentru plăţile directe, apreciind că Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) “şi-a ameliorat mul”, în ultima perioadă, sistemul de lucru şi baza de date, iar plăţile directe către agricultori se derulează corespunzător.
Totodată, în cazul fondurilor pe dezvoltare rurală, absorbţia este mai bună, în opinia lui Cioloş, decât în cazul celor pentru dezvoltarea regională sau cele de coeziune.
“Nu există riscul de a pierde bani, deocamdată, aşa cum au mers lucrurile până acum. Cel puţin anul acesta, până la sfârşitul anului, din câte ştiu, ritmul de plăţi a acoperit alocarea financiară a României. Vor trebui intensificate lucrurile pentru anul viitor când vor trebui făcute plăţi într-un mod mai intens pentru a evita şi pentru anul viitor riscul de a pierde fonduri (…) România nu stă foarte prost, nu stă nici cel mai bine, dar lucrurile merg deocamdată bine”, a spus Cioloş.
Comisarul european a avut, joi după-amiază, o întâlnire cu beneficiari sau potenţiali beneficiari de fonduri europene, dar şi cu oficiali din instituţii locale şi judeţene din judeţul Suceava, responsabili de derularea fondurilor europene, în cadrul căreia s-a discutat despre strategia politicii agricole comune şi de dezvoltare rurală, în perspectiva reformei în domeniu pentru perioada 2014 – 2020, a cărei nouă propunere legislativă va fi prezentată în toamnă.
“Uniunea Europeană, mai precis Comisia Europeană, oferă oportunităţi. Oportunităţile respective, pentru a putea fi valorificate, trebuie să fie traduse în abordare specifică naţională. În perioada următoare, anul acesta, anul viitor, 2013, e momentul pentru a stabili în ce mod doreşte România să folosească banii în perioada de după 2014 (…) E important ca pentru perioada următoare, când România va avea sume de bani mai importante decât în perioada actuală şi pentru dezvoltare regională şi pentru agricultură şi dezvoltare rurală, să-şi stabilească de pe acum obiectivele, priorităţile, abordarea strategic”, a spus Cioloş.
Sursa: Agerpres