Dacian Cioloş : Să se conştientizeze că nu se poate dezvolta economia României cu angajaţi la stat

Fostul premier Dacian Cioloş consideră că ar trebui să se conştientizeze la nivelul conducerii statului şi a clasei politice că nu se poate dezvolta economia României când jumătate din personalul apt de muncă este angajat la stat, nu în mediul privat.

Dacian Cioloş a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) la o dezbatere despre puterea economică a Germaniei, că bunăstarea aşteptată de politicieni se va vedea în buzunarele românilor în urma creării de locuri de muncă în economie.

„Ar trebui să se conştientizeze la nivelul conducerii statului şi a clasei politice că nu poţi să dezvolţi economia României atunci când jumătate din personalul apt de muncă este angajat la stat şi se crează oportunităţi de angajare la stat nu în mediul privat. E important să conştietizăm de unde vine bunăstarea aceea despre care vorbim, pentru că asta vor să vadă politicienii, bunăstarea şi creşterea economică în buzunarele românilor. Ca să ajungă în buzunarele românilor, trebuie să vină de undeva bunăstarea asta şi ea nu vine în nici un caz prin crearea de locuri de muncă la stat, ci trebuie create locuri de muncă în economie”, a spus Cioloş.

Cititi mai mult pe mediafax.ro