Dacian Cioloș a luat decizia definitivă! Și-a anunțat demisia din fruntea USR
Dacian Cioloș a decis să își dea demisia din funcția de președinte al Uniunii Salvați România (USR), după ce programul său politic nu a fost votat de către colegi, spun surse Antena 3.
Decizia de aș da demisia vine după ce, în urmă cu puțin timp, programul politic propus de către acesta a fost respins cu 14 voturi „împotrivă” şi 11 „pentru”.
Dacian Cioloş le-a transmis colegilor că va anunţa ce decizie ia, după votul din conducerea partidului.
Preşedintele USR nu a vrut să renunţe la punctele din programul propus săptămâna trecută şi care au generat tensiuni majore în partid, printre care înfiinţarea unei comisii de experţi şi demiterea secretrarului general al formaţiunii, au declarat pentru news.ro surse participante la şedinţa Biroului Naţional (BN). Este vorba de comisia de experţi care să propună miniştrii, demiterea secretarului general al USR, Geroge Marussi şi impunerea unei alte persoane, interzicerea excluderilor din partid pe motiv de delict de opinie.
O şedinţă a Biroului Naţional (BN) al USR a fost convocată pentru luni dimineaţă, după ce Dacian Cioloş a cerut săptămâna trecută un vot pentru un nou program politic, ameninţând că, în caz contrar, va demisiona de la şefia partidului.
Dacian Cioloş a negat anterior că-și va da demisia
Cioloş a afirmat de mai multe ori, în şedinţa de joi, în care şi-a prezentat programul politic, că, în cazul în care programul nu e aprobat, îşi depune mandatul, invocând inclusiv cuvântul „demisie”. Cioloş a declarat vineri că nu pleacă din partid, calificând drept ”complet false” informaţiile pe această temă, precum şi pe cele potrivit cărora ar fi făcut referire la posibilitatea unei separări a grupurilor parlamentare USR, invocând revenirea la PLUS.
„Este o dezinformare. Nu e adevărat, nu plec din partid. Câtă vreme partidul poate evolua şi se poate dezvolta, nu plec. Şi mai bine ar face colegii să se gândească la măsurile de reformă pe care le-am propus, să vină cu amendamente argumentate, sa dezbată conţinutul lor, decat să răspândească ştiri complet false”, spunea Dacian Cioloș în cursul zilei de vineri.