"Acordul semnat azi de Uniunea Europeană şi SUA oferă posibilitatea ca produsele ecologice certificate de un oganism de certificare din Romania să poată fi vândute nu numai pe piaţa UE, ci şi în SUA, fără a mai avea nevoie de o altă certificare, eliminându-se astfel birocraţia. Până acum, un producător român care vroia să vândă produse ecologice în SUA avea nevoie şi de certificarea unui organism de pe piaţa americană, respectiv o certificare în plus faţă de cea obţinută în România. În prezent, certificarea de pe piaţa naţională este direct recunoscută pe piaţa Statelor Unite", a precizat comisarul european.

Cioloş a subliniat că acest acord între UE şi SUA va conduce la o creştere a schimburilor comerciale dintre cele două zone, existând totodată un potenţial mai mare de export pentru produsele ecologice procesate de pe piaţa UE.

"Cu siguranţă va exista o creştere a schimburilor comerciale între UE şi SUA, mai ales pe produse procesate. În SUA este un potenţial de export mai mare pentru că multe produse proaspete ecologice sunt vândute şi local, însă pentru produsele procesate, mai elaborate, este clar că UE va avea o oportunitate mult mai mare pentru că pe piaţa americană cererea pentru produse ecologice procesate este mai mare decât producţia", a subliniat Dacian Cioloş.

În ceea ce priveşte parteneriatul României pentru Biofach 2013, comisarul european pentru Agricultură a menţionat că reprezintă o bună oportunitate de face cunoscute produsele ecologice româneşti pe piaţa germană, a doua ca mărime din lume şi prima în UE.

"Dacă se va face, acest parteneriat va fi o oportunitate pentru sectorul de produse ecologice de a se face cunoscut pe piaţa germană, care este cea mai mare piaţă de produse ecologice în UE. Aici, fiecare acţiune de promovare trebuie să aibă în spate un potenţial de producţie care să valorifice imaginea creată printr-o astfel de oportunitate", a subliniat Dacian Cioloş.

Comisarul a arătat că agricultura ecologică va avea o măsură specifică în politicile de dezvoltare rurală, după 2013, prin care vor putea fi sprijinite anumite categorii de producători, inclusiv fermierii mici, care realizează produse ecologice.

"În cadrul viitoarelor programe de dezvoltare rurală va exista o măsură specifică pentru agricultura ecologică prin care statele membre vor sprijini financiar anumite categorii de producători care realizează produse ecologice, mai ales cei din fermele mici, care realizează producţie locală şi vând direct", a precizat Cioloş.În ceea ce priveşte fondurile alocate agriculturii ecologice, din 2014, comisarul român a spus că anvelopa financiară este repartizată pe fiecare stat membru, iar sumele vor depinde întotdeauna de modul în care vor şti să folosească aceşti bani.
Parteneriat Uniunea Europeană şi Statele Unite
Uniunea Europeană şi Statele Unite au încheiat miercuri, la Nurenberg, un parteneriat de importanţă istorică în domeniul comerţului cu produse ecologice pentru care negocierile au început încă din 2003. Acestea au fost sistate în 2005 şi reluate în 2010 odată cu preluarea portofoliului Agriculturii la Comisia Europeană de către Dacian Cioloş.

Conform acordului, produsele ecologice certificate în Uniunea Europeană sau în Statele Unite ale Americii (SUA) vor putea fi comercializate, începând cu 1 iunie 2012, în oricare dintre aceste două regiuni, care valorează, în total, aproximativ 40 de miliarde de euro şi cu un potenţial de creştere anuală.

Acest parteneriat între cei mai mari doi producători de produse ecologice din lume va pune bazele unei construcţii solide pentru promovarea agriculturii ecologice, contribuind la dezvoltarea acestui sector, la crearea de locuri de muncă şi la înfiinţarea de întreprinderi la nivel global.

Anterior semnării acestui parteneriat, cultivatorii şi companiile care doreau sa comercializeze produse de ambele părţi ale Atlanticului trebuiau să obţină certificate de conformitate ţinând cont de faptul că existau două standarde diferite, ceea ce presupunea dublarea taxelor, a controalelor şi a demersurilor birocratice. Acest parteneriat elimină bariere importante, în special pentru producătorii mici şi mijlocii din sectorul produselor ecologice. Astfel, toate produsele care îndeplinesc condiţiile parteneriatului pot fi comercializate şi etichetate ca alimente, carne, cereale sau vin ecologic certificat.

Conform datelor Comisiei Europene, în ultima decadă terenurile cultivate în structură organică în statele membre aproape s-au dublat, cunoscând o creştere semnificativă în special în noile state membre. În continuare, cele mai mari suprafeţe organice sunt cultivate în Spania, Italia şi Germania, care deţin 40% din terenul cultivat în agricultura bio din UE, cifrat la circa 9 milioane de hectare. Dacă Austria, Suedia sau Estonia cultivă între 13 şi 20 de procente din terenuri în sistem bio, România, Bulgaria şi Irlanda au cel mai mic procentaj între ţările membre, de circa 1%.

La ora actuală, România exportă majoritatea produselor sale ecologice, din păcate materie primă, respectiv cereale, miere, ulei, produse oleaginoase, fructe, în proporţie de peste 90%, către ţări din Europa, acolo unde sunt procesate pentru a fi comercializate ca produs finit. Principalele destinaţii sunt Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, ţările nordice.

Dacă în 2009 exporturile României de produse ecologice au totalizat 136.000 tone, fiind în valoare de 103 milioane de euro, în 2010 acesteau au depăşit 150.000 tone şi au atins un total de 150 de milioane de euro. Pentru 2011, estimările Bio România arată exporturi de 200 de milioane de euro.
SURSA: Agerpres