Ies la iveală amănunte din interiorul familiei fostului premier şi şef al PSD, Victor Ponta. Chiar soţia politicianului, Daciana Sârbu, s-a decis să spună totul.
Marele secret al lui Victor Ponta
Daciana Sârbu a vorbit în premieră despre fetița adoptată a cuplului. Daciana și Victor Ponta, părinții a doi copii deja adolescenți, au luat anul trecut decizia de a-și mări familia prin intermediul adopției. Așa a apărut în viețile lor Maria.
Anul trecut, Daciana Sârbu și soțul ei, Victor Ponta, fostul prim-ministru al României, deveneau părinți pentru a treia oară, de data aceasta prin intermediul adopției. „Vă mulțumim tuturor celor care veți înțelege că nu vom vorbi mai mult despre acest subiect pentru că vrem să o protejăm pe Maria și să o ajutăm să ajungă la un echilibru în nouă ei viață alături de noi.
Ne bucurăm din nou de inocența copilăriei și mai prelungim puțin binecuvântarea de a avea un copil mic alături de noi.
Cele mai mari daruri din viața noastră sunt oamenii. În mod miraculos și neașteptat, viața ne-a dăruit un suflet nou. Anul acesta, în familia noastră a apărut Maria.
Și bucuria de a fi mamă din nou, cu toate întrebările, temerile și încântările pe care le are orice familie în care mai vine un copil”, scria Daciana Sârbu, despre fetița adoptată, pe Instagram, anul trecut.
Primele dezvăluiri ale Dacianei Sârbu
S-a împlinit curând un an de când Daciana Sârbu și Victor Ponta au înfiat o fetiță. Cei doi au fost extrem de discreți în această privință, vestea intrând în atenția publicului abia la finele anului trecut. Daciana a vorbit abia acum pentru prima dată despre adopția fiicei sale.
„În momentul în care am luat decizia împreună cu copiii, lucrurile au mers natural. Andrei a spus că e pregătit să îi dea camera lui. Irina a spus că vrea să fie fată şi să nu-i dăm camera ei. Ea şi-a dorit mult o soră şi era fericită. Nu ştia ce o aşteaptă exact, dar având suportul lor lucrurile au mers şi mai uşor.
E nevoie de multă iubire şi multă atenţie. Trebuie să fii bine, să ai în jur oameni care să te sprijine şi poţi să muţi munţii. Dacă ai un partener care îţi dă curaj, poţi. Am luat decizia când eram toţi’, a mărturisit Daciana Sârbu în podcastul lui Mihai Morar.
Daciana Sârbu a povestit apoi despre întâlnirea cu Maria, care, paradoxal, i s-a părut că seamănă cu soțul ei. Acesta a fost, probabil, și unul dintre motivele pentru care nu au mai vrut să vadă și alți copii. „Când am văzut-o prima dată, mi s-a părut că seamănă cu Victor. Eu am găsit un chip care radia bucuria.
E cel mai vesel copil, le-am spus că nu dorim să mai vedem pe altcineva. Am văzut-o pe Maria şi am mers mai departe cu gândul că nimic rău nu are ce să se întâmple’, a mai povestit Daciana Sârbu.
Daciana Sârbu a povestit în podcastul lui Mihai Morar și cum decurge procesul de adopție. „Există un proces de acreditare a familiei adoptatoare şi durează. Nu e uşor. Există psihologi care te pregătesc. Acest proces se finalizează cu acest atestat pe care poţi să-l primeşti sau nu.
Experienţa celor care te evaluează poate ajunge la concluzia că familia nu e pregătită. După acest proces, în funcţie de ce optezi, să alegi să te nimerească sistemul în momentul în care apare un copil conform criteriilor pe care le-ai expus’, a dezvăluit ea.
Daciana Sârbu a mai menționat că și-au dorit o fetiță, dar că nu au avut alte criterii, preferând să aleagă dintre copiii greu adoptabili. „Există şi varianta pe care am mers noi, există o listă a copiilor greu adoptabili şi acolo e un proces deschis. Nu am avut criterii.
Dosarul există şi această cerere în care spui vârsta şi alte lucruri. Noi ne-am dorit să fie fată. Noi ne-am îndreptat spre copiii greu adoptabili pentru că nu a contact nici ce probleme au avut, nici de ce erau pe acea listă.
Noi eram pregătiţi pentru orice fel de copil, nu ne-am dorit unul perfect’, a mărturisit Daciana Sârbu despre fetița adoptată anul trecut de ea și de Victor Ponta.