"Eu niciodată nu promit, eu fac. Așteptați pe data de 16 (octombrie, n. r.) să se realizeze ceea ce s-a stabilit cu mult timp înainte, în Programul guvernare pe care l-a prezentat președintele PSD, Liviu Dragnea, și care a devenit lege, iar eu o pun în aplicare. Nu au fost probleme cu cererile de plată. După cum bine știți, pe data de 15 mai toți fermierii din România, și vreau să le mulțumesc încă o dată pentru că a fost un efort formidabil și pentru că ei au fost actorii principali, dar și specialiștii de la APIA și primarii din Țara Românească și-au dat mâna ca aceste plăți operabile din data de 16 octombrie. Sunt praguri organizatorice pe care le-am trecut bine și până la data de 1 octombrie să se proceseze toate controalele, în așa fel încât linia dreaptă să fie continuată și să nu avem sincope în aplicarea programului pe care l-am stabilit", a spus Daea.
La începutul lunii septembrie, ministrul Agriculturii declara, la Vaslui, că prin schița de rectificare a bugetului, pentru agricultură s-a alocat întreaga sumă, în așa fel încât, începând cu data de 16 octombrie, să fie demarată plata în avans a subvențiilor pentru fermieri, iar începând cu 1 decembrie să fie efectuate plățile finale.
"Va fi plătită întreaga sumă în așa fel încât fermierii să aibă banii la timp, când au nevoie să execute lucrările. În agricultură, ce nu poți face astăzi, mâine s-ar putea să fie prea târziu sau prea costisitor, împovărător pentru fermieri", a precizat Petre Daea.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a participat, miercuri, la conferința anuală a Organizației Europene a Proprietarilor de Pământ (ELO).
Cu ocazia evenimentului de la București, Wildlife Estates Label își extinde rețeaua în Europa de Est. Eticheta Wildlife Estates Label a fost dezvoltată ca un mijloc de a recunoaște administrarea exemplară a proprietarilor de terenuri și a administratorilor de teritorii din Europa și de a-i face mai vizibili societății ca păzitori puternici ai naturii.
În prezent, rețeaua Wildlife Estates cuprinde peste 270 de proprietăți , cu aproape 1,5 milioane de hectare care au primit eticheta, iar proiectul este în continuă creștere. Eticheta WE acreditează proprietarii de pământ ca un front-runner pentru cele mai bune practici de gestionare, conservare și respectarea celor două Directive privind Păsările și Habitatele, susțin reprezentanții ELO.