El a declarat că sursele de apă şi canalele de irigaţii vor fi puse gratuit la dispoziţia fermierilor, însă aceştia au obligaţia de a achiziţiona sistemele de udare, fie cu fonduri proprii, fie în baza unor proiecte cu finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.
"Noi, până la sfârşitul anului 2020, vrem să realizăm cele două milioane hectare reabilitate. Iată şantierul ţării! Ţara este în lucru. S-au deschis şantiere, iată aici puteţi observa şi v-aş ruga să vedeţi ce a însemnat abandonul acestor lucrări hidroameliorative. Practic, le scoatem din pământ şi le punem în funcţiune pentru a iriga ţara. E păcat, că avem sursa de apă. Avem fermieri destoinici, care practică o tehnologie la nivel înalt şi nu au apă", a afirmat ministrul.
Petre Daea a făcut un apel la fermieri să se asocieze pentru a putea obţine mai uşor fonduri pentru realizarea de investiţii în sistemele de irigaţii.
"Guvernul dă bani pentru treaba aceasta. Faceţi asociaţiile că să putem lua şi banii prin PNDR pe fonduri europene ca să facem treabă. Pentru mine nu există minut de linişte până când ţara se conectează la resursele de apă pe care le are", a adăugat Daea.
AGERPRES