După ce a semnat contractul-cadru cu OMV Petrom pentru forarea de sonde de petrol și gaze naturale în valoare totală de 23 milioane euro, Dafora Mediaș a obținut un contract de forare și în Germania.
Dafora a semnat un contract de foraj pentru ape geotermale în Germania, lucrările constând în realizarea serviciilor de foraj pentru compania GeothermSolarpark Nordhastedt GmbH. Durata contractuliui este de doi ani, cu posibilitatea de prelungire, iar valoarea totală a lucrărilor se ridică la circa 15 milioane euro.
„Este un pas important pentru noi deoarece este primul contract de foraj pe care îl vom realiza în Germania. Suntem bucuroşi că facem paşi importanţi în punerea în practică a strategiei companiei noastre de a ajunge la un echilibru între contractele de foraj internaţionale şi cele de pe piaţa internă”, se arată în comunicatul companiei.
Societatea controlată de Gheorghe Călburean are o capitalizare de 77,9 milioane lei, sub valoarea capitalului social de 97,3 milioane lei. Publicarea informațiilor legate de contractul din Germania nu a ajutat cotația DAFR, aceasta consemnând astăzi o depreciere de 4%, până la 0,0768 lei pe acțiune, în linie cu mersul general al pieței. Dafora avea, la sfârșitul lui 2010, datorii totale de 287,9 milioane lei, la o cifră de afaceri netă de 194,2 milioane lei.