'Un echilibru precar priveşte piaţa muncii, tot mai tensionată din cauza migraţiei, nepotriviri între ofertă şi cerere, îmbătrânire etc. Există în această piaţă o coabitare, stranie ar spune unii, între surplus şi penurie', scrie reprezentantul BNR.

Excedentele şi deficitele nu se compensează automat, neexistând fungibilitate între resurse. Şi în alte economii emergente europene există presiune de creştere a salariilor în sectoare cu penurie acută. Privind starea acestei pieţe, sunt de semnalat deficienţe ce împing salariile în sus ca tendinţă, o structura duală cu sectoare unde valoarea adaugată este mai ridicată – aici fiind posibile salarii mai înalte şi sectoare cu numeroase firme autohtone, unde productivitatea este mai degrabă scăzută, şi creşterea salariilor (salariului minim) loveşte firmele unde productivitatea muncii este mică', arată Dăianu. 

Potrivit acestuia, ponderea muncii în PIB este în România la coada clasamentului în UE (31-32%). 

El a mai arătat că, în anii de criză, această pondere a scăzut cam peste tot în Europa, dar cel mai mult în România. 

"Există o problema mare de distribuţie a valorii adăugate, iar dacă întreprinderile doresc să reţină forţa de muncă trebuie să reexamineze distribuţia venitului net. Fără a dezvolta sectoare cu valoare adaugată mai înaltă, salariile foarte greu se pot apropia de nivele 'europene'", a mai arătat oficialul BNR. 

AGERPRES