Grupul german Daimler, producătorul autovehiculelor Mercedes-Benz a fost acuzat de presa germană că încearcă să evite chemarea la service pentru remedieri (recall) a unui număr de circa 700.000 de mașini. Producătorul a respins acuzațiile.
Oficialii grupului Daimler au declarat că lucrează împreună cu autoritățile germane pentru a înțelege și soluționa problemele legate de emisiile poluate ale vehiculelor sale diesel. Compania a respins acuzațiile revistei Der Spiegel care a scris despre posibila chemare la service a sute de mii de vehicule care ar putea avea emisii poluante peste limitele admise. Totodată, grupul german care produce, printre altele, vehiculele Mercedes-Benz, a menționat că lucrează la soluționarea problemelor evidențiate de Autoritatea Federală de Transport din Germania în luna iunie.
„Daimler va continua să coopereze pe deplin cu autoritățile și să asigure transparența”, au afirmat oficiali ai producătorului de automobile din Stuttgart. Compania a înaintat o obiecție la ordinul emis de KBA pentru a „obține claritate într-o chestiune foarte complexă”.
Spiegel a dat publicității o listă cu 24 de modele afectate, inclusiv Clasa C, Clasa S, unele SUV-uri și monovolumul Vito, iar site-ul Daimler pune la dispoziția clienților un instrument online pentru ca aceștia să poată verifica dacă mașina lor face parte din lotul cu probleme.
Daimler a rechemat deja anul trecut, voluntar, aproximativ trei milioane de vehicule vândute în UE. Mișcări similare pentru actualizări de software menite să reducă emisiile poluante au făcut și VW sau BMW.