Creditorii olandezi cer falimentul Damen Shipyards Mangalia

Compania Damen Holding B.V. a deschis în instanţă un proces care are ca obiect deschiderea procedurii falimentului companiei Damen Shipyards Mangalia SA, care operează şantierul naval de la Mangalia şi care are datorii către firma olandeză.

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, afirmă că şi alte companii care acum reprezintă modele de succes au trecut prin astfel de situaţii.

Ștefan-Radu Oprea
SURSA FOTO: Facebook, Stefan Radu Oprea

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, afirmă că a avut, miercuri, discuţii cu conducerea şantierului naval de la Mangalia, dar şi cu reprezentanţi ai salariaţilor.

Ștefan Radu Oprea a declarat miercuri, în județul Prahova, că dimineața a avut o întâlnire cu directoratul și reprezentanții sindicatului „Navalistul” de la Damen. El a explicat că informația nu este tocmai corectă. Damen Holding a cerut insolvența, ceea ce implică procedura de faliment, dar de fapt aceasta reprezintă insolvența Damen Shipyards Mangalia, unde directoratul și conducerea au atribute sporite. Astfel, cererea de insolvență vine din interiorul Damen Holding.

În cadrul discuției cu directoratul și sindicatele, Oprea a explicat că, din punctul său de vedere, nici procedura insolvenței nu este neapărat un lucru rău, deoarece poate crea oportunități. El a dat exemplele Hidroelectrica și Romaero, unde lucrurile funcționează bine. Hidroelectrica a trecut de la insolvență la a fi cel mai mare IPO în Europa, având cea mai bună listare la bursă.

Astfel, se poate trece printr-o astfel de etapă, pe care și-o doresc, și până când instanța se va pronunța, directoratul, care nu avea în contract și în mandat atribuția de a găsi și licita pentru noi lucrări, face acest lucru de mai mult timp, ca urmare a discuțiilor avute. Oprea a menționat că sunt în negocieri pentru contracte pe termen scurt și pe termen lung.

”Dimineaţa am avut o întâlnire cu directoratul şi cu reprezentanţii sindicatului Navalistul de la Damen. Informaţia nu este chiar aşa.

Damen Holding a cerut insolvenţa şi aşa se cere procedură de faliment, dar de fapt reprezintă insolvenţa Damen Shipyards Mangalia, unde au directoratul şi conducerea cu atribute sporite, deci undeva în interiorul Damen Holding o astfel de cerere”, a afirmat Ştefan Radu Oprea, miercuri, în judeţul Prahova, răspunzând unor întrebări legate de situaţia de la Mangalia.

Ministrul cere Guvernului să-i apere pe angajați

Ștefan Radu Oprea a subliniat că Guvernul trebuie să apere atât interesele angajaților, cât și pe cele ale statului român.

”Până atunci există resurse financiare atât în interiorul Damen Shipyards Mangalia, cât şi posibilităţi de a, eventual, intra în şomaj tehnic, astfel încât lucrătorii de la Damen în Mangalia să fie protejaţi în această perioadă. Se pot reîntoarce la lucru imediat ce va fi de lucru în şantier.

Suntem în contact cu sindicatele, am fost în şantier de mai multe ori, am vorbit cu ei, le-am explicat unde suntem, de ce s-au întâmplat aceste lucruri. Cred că apăra interesele statului român şi ale lucrătorilor din România este atributul pe care trebuie să-l exercităm noi ca reprezentanţi ai Guvernului”, a adăugat ministrul Economiei.