”Probabil că termenele de decontare vor crește din nou, în condițiile în care accesul la medicamente se face exclusiv pe seama creditului oferit de producători”, spune el. Așa se face că ”tendința de agravare a diminuării accesului populației la tratament se accentuează de la an la an”.

Mai mult, punctează Damian, există goluri severe de aprovizionare din cauza rezervei producătorilor în a mai desface medicamente în România, ca urmare a prețurilor mici forțate de autorități, a exporturilor paralele și a lipsei de predictibilitate în ceea ce privește claw-back-ul, coroborat cu termenele lungi de plată.

”Consumatorii renunță la medicația adecvată soluțiilor terapeutice utilizabile potrivit protocoalelor farmaceutice aflate în vigoare. Pacienții au tendința de a utiliza mai multe suplimente și medicamente fără prescripție, în detrimentul celor cu rețetă pe care nu și le pot procura compensate”, mai spune oficialul Terapia Ranbaxy.

Pe de altă parte, acesta se întreabă de ce aparenta creștere ”extraordinară” din trimestrul IV 2011, 28,2% în valoare, exprimată în euro, respectiv 32,1% în volum, nu determină un grad de optimism de aceeași anvergură, la nivelul producătorilor de medicamente? Bineînțeles, explicațiile sunt multiple”.

Astfel, potrivit lui Damian, creșterile din trimestrul IV sunt datorate unui efect de bază în raport cu trimestrul IV 2010 – perioadă în care s-a înregistrat o ”contracție fenomenală” ca urmare a schimbării modalității de referențiere a medicamentelor din listele A, B, dar mai ales C1 si C3”.

”În trimestrul patru s-a manifestat o tendință exagerată a populației de a stoca medicamente, de teama unor sincope de aprovizionare din cauza schimbării regimului de referențiere a medicamentelor din listele C2. Nu este vorba despre o creștere sustenabilă a cererii, ci de stocuri la nivelul consumatorilor care se vor regăsi ulterior în diminuări ale cererii venite din partea lor”, subliniază el.

Totodată, majorarea importantă ce apare în consumul spitalelor, atât în valoare, cât și în volum, ar putea să pară un semn de revenire în aprovizionarea spitalelor. Însă, punctează el, ultimele date instituționale (neconfirmate) arată că acest consum a fost făcut în trimestrul IV peste sumele alocate, ceea ce generează noi arierate de peste 500 milioane de lei.

De asemenea, exporturile paralele s-au exacerbat: în mod particular cele care se fac prin farmacii. Cu mențiunea că analizele de piață nu pot separa exporturile paralele de consumul intern, totuși se extimează că ele acoperă 20%-25% din piața farmaceutică totală.