Jurnalistul Dan Andronic a analizat, într-un editorial pentru Evenimentul Zilei, competiția electorală pentru București, apreciind că de ceva vreme nu i-a mai fost dat să vadă un asemenea spectacol, ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători. Care este opinia sa în ceea ce privește alegerile din 2024?
Dan Andronic a susținut că foarte greu ai putea alege din actuala ofertă de candidați la Primăria Bucureștiului. El face o analiză a tuturor candidaților și a modului în care aceștia atrag voturi. Dintre toți, spune el, doar unul are un CV profesional solid.
„Unul mănâncă parizer, împinge roaba și spune fraze sforăitoare, altul mulțumește tăcut din afișe, precum filmul mut în care a jucat în ultimii 4 ani, iar ultimul, singurul cu un C.V. profesional solid, se zbate să convingă că nu el a cerut să candideze. Totul într-un urlet isteric al presei, (re)devenită cea mai comodă unealtă de distrus vieți. O atmosferă plină de buruieni, care nu dă insomnii nimănui….”, a comentat jurnalistul.
Dan Andronic susține că avem parte de un circ ieftin cu locuri scumpe
El este părere că avem în fața ochilor un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. Andronic a observat că nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Cu toate acestea, lista problemelor este lungă. Bucureștenii văd cum costul vieții este uriaș și nu scade deloc.
„Interesul de a rezolva problemele este invers proporțional. De fapt, nu au soluții, ci doar dorința de a ajunge la putere. Ce interes ar avea să vorbească despre faptul că peste două milioane de mașini intră și ies din București, zilnic. Transformându-l într-un oraș murdar și imposibil de respirat. Că sunt sute de clădiri care se vor prăbuși la următorul cutremur de peste 7 grade pe scara Richter. De ce sute de mii de oameni stau fără căldură și apă caldă. Sunt peste 1.200 de blocuri afectate. De ce avem spații verzi sub 10 metri pătrați pe cap de locuitor și cum ajungem ca Viena, cu 120 mp/loc”, a comentat acesta în evz.ro.
Politicienii nu au interes să dezbată problemele din București
Dan Andronic a remarcat că nu va fi vreo dezbatere pe aceste nenorociri în această campanie electorală. În opinia sa, motivul e legat de faptul că politicienii nu au interes să transforme alegerile locale în București într-un test național.
„Sunt mult prea preocupați de propria supraviețuire în fruntea partidelor ca să-i mai intereseze soarta omului de pe stradă. Așa că cel mai simplu este să încurajezi circul…P.T. Barnum, cel care a dus la perfecțiunea ideea de spectacol de circ, spunea: Clovnii sunt stâlpii care susțin tot circul! Are dreptate, dacă ne uităm la alegerile din București. E mult mai ieftin să năimești femeia cu barbă ca să apară în fiecare zi la TV și să comenteze lupte în noroi. E mult mai simplu să aduci magicianul care scoate apă caldă din pălărie și conducte de termoficare pe nas. Să ai un prezentator bun de gură, îmbrăcat într-un smoching strălucitor, dar cu maioul puțind de transpirație. Nu este vina lor. Ei sunt doar niște actori amărâți într-un spectacol regizat fellinian”, a mai scris jurnalistul.
Jurnalistul susține că lipsa dezbaterilor reale duce la dispariția interesului pentru probleme
Andronic a venit și cu o explicație. Conform acestuia, în esență, vorbim despre degradarea calității intelectuale a oamenilor din fruntea societății. El a spus că o accelerare nefirească a dus la acest rezultat.
„Scăderea gradului de cultură, de apetență pentru cunoaștere, înseamnă nu numai moartea neuronilor, ci și atrofierea simțului civic. Lipsa dezbaterilor reale duce la dispariția interesului pentru probleme. Așa apare acest cerc vicios”, a arătat el.
Dan Andronic a ținut să puncteze că finalul este cel de astăzi.
„Dacă veți întreba un politician de ce se întâmplă asta, îți va răspunde: De ce să te preocupi de problemele oamenilor, când ei vor doar circ? Eu aș spune, citându-l tot pe P.T. Barnum: Norocul îi favorizează întotdeauna pe cei curajoși și nu ajută niciodată un om care nu se ajută pe sine”, a mai spus renumitul jurnalist.