Așadar, Dan Badea a spus că se va retrage din echipa iUmor. Decizia sa a venit după ce Șerban Copoț a anunțat la începutul începutul lunii iulie că se retrage din rolul de prezentator al emisiunii.

Dan Badea a spus că are planuri mari pentru viitor

În acest context, Dan Badea a fost întrebat ce planuri are, după plecarea de la iUmor. Astfel, vedeta de televiziune a subliniat că nu poate să spună în mod concret, însă este vorba despre un proiect tot la același trust.

„Sunt foarte bine, încep un turneu în țară și în străinătate, niște filmări de care nu pot să zic că așa e treaba, proiect mare, o să se vadă la televizor în același trust. O să fie ceva frumos”, a declarat Dan Badea pentru Playtech.

Amintim că emisiunea va fi prezentată de Emi și Cuza de la Noaptea Târziu.

Șerban Copoț a anunțat plecarea de la emisiune în ziua în care a împlinit 42 de ani

Șerban Copoț a anunțat plecarea de la emisiune în ziua în care a împlinit 42 de ani, când a subliniat că „este o vârstă la care este binevenită o schimbare”.

„Vă mulțumesc pentru urări! 42 de ani! O petrecere reuşită este cea în care nu găseşti poze prea reuşite. Se pare că este o vârstă la care este binevenită o schimbare. O schimbare in bine, prin care îmi iau „La revedere” de la un colectiv cu care am lucrat 14 sezoane.

Cu bune, cu rele, am fost acolo o gaşcă care a scris un capitol în umorul românesc. Fiecare cu părticica lui. Acum, a venit momentul să le urez mult succes şi să îmi văd de proiectele mele”, a anunțat Copoț la începutul lunii iulie.

În replică, Dan Badea a ținut să spună că nu vrea să comenteze alegerea colegului său.

„Am văzut ce a scris și el. E un subiect care mă depășește, nu aș vrea să vorbesc despre el! (n.r. ce a declarat Șerban Copoț despre plecarea de la iUmor) Clar! (n.r. el rămâne) La umor nu renunțăm niciodată! Într-un singur cuvânt, are umor, cred că e foarte potrivit pentru ce fac eu.

Propuneri pot fi multe, eu pot să fac o grămadă de lucruri, dar mi-a plăcut foarte mult această echipă, este extraordinară. M-am regăsit în energia lor! Sunt puțin nebuni în cel mai frumos mod posibil, mi-a plăcut asta!”, a spus Dan Badea.