Vicepremierul Dan Barna ar fi avut o discuție cu premierul Florin Cîțu, înainte de a ieși de la guvernare. Discuția respectivă ar fi vizat schimbarea conduerii DLAF, instituția care l-a numit pe Barna drept „penal”.
Dan Barna a cerut schimbarea conducerii DLAF? Proiectul ce vizează instituția care l-a numit „penal”, la Secretariatul General al Guvernului
În acest context, un proiect privitor la schimbarea conducerii DLAF se află la Secretariatul General al Guvernului. Totuși, premierul Florin Cîțu nu i-a dat încă undă verde.
Amintim că Departamentul pentru lupta antifraudă (DLAF) a anunțat că a trimis la DNA dosarul privind afacerea cu fonduri europene în care au fost implicați Dan Barna și sora acestuia.
Informațiile transmise de DLAF
„1. Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a finalizat acțiunile de control privind modul în care au fost implementate proiectele finanțate din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 6 – „Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenție 6.1 – „Dezvoltarea economiei sociale”: „Punți comunitare” (POSDRU/168/6.1/S/146256, cod SMIS 56760), „SES-am Deschide-te!” (POSDRU168/6.1/S/144808, cod SMIS 56699), „Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale” (POSDRU/84/6.1/S/53560, cod SMIS 21583), beneficiar unitatea administrativ-teritorială Județul Alba, prin Consiliul Județean Alba.
2. În urma verificărilor efectuate în cazul proiectelor „Punți Comunitare” (cod SMIS 56760) și „SES-am deschide-te!” (cod SMIS 56699) au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală motiv pentru care, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a procedat, la data de 05.05.2021, la întocmirea actelor de sesizare. Întreaga documentație se află în procedură de transmitere către Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție.
Constatările vizează 4 persoane care, la data faptei, dețineau calitățile de expert cu atribuții de recrutare respectiv, manageri ai structurilor de economie socială (entități înființate în cadrul proiectelor). Departamentul pentru lupta antifraudă va putea oferi mai multe informații numai după finalizarea cercetărilor de către organele judiciare.
3. Cu privire la proiectul „Incluziune socială și pe piața muncii prin întreprinderi sociale” (POSDRU/84/6.1/S/53560 – cod SMIS 21583), în urma verificărilor efectuate nu au rezultat indicii privind săvârșirea unor fapte de natură penală.
4. Verificările cu privire la proiectul „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural” (POSDRU/135/5.2/S/125782 – cod SMIS 51031), având ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, sunt în curs. Conform prevederilor legale, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF va putea oferi mai multe informații numai după finalizarea investigațiilor”, este scris într-un comunicat al DLAF, privitor la dosarul lui Dan Barna.
Sursă foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu