Copreședintele USR PLUS Dan Barna a reacționat acid după sesizarea făcută la DNA cu privire la un proiect în care el a fost beneficiar. Acesta susține că sesizarea apare fix într-un moment în care funcția lui Florin Cîțu este în pericol.
Departamentul de Luptă Antifraudă a sesizat Secţia a II-a a DNA cu privire la proiectul „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural”, care are ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL, care i-a aparţinut lui Dan Barna şi soţiei sale, Olga Totolic.
În acest context, Dan Barna susține că această sesizare apare chiar în momentul în care funcția lui Florin Cîțu este în pericol din cauza moțiunii de cenzură.
Co-președintele USR PLUS susține că a aflat această informație din presă, precizând că oricâte eforturi ar face Florin Cîțu, nu va reuși să obțină sprijinul USR PLUS din nou.
Totodată, Barna nu s-a arătat deloc surprins de situația în care se află, precizând că acesta este doar un film ”în permanentă reluare la câteva luni pe care îl tot vedem împreună de trei ani”.
„Oricât se va strădui DLAF, o instituție aflată în subordinea premierului, să taie în segmente verificarea activității mele pentru a plasa știri negative la fiecare moment politic sau electoral important, premierul Cîțu tot nu va recâștiga sprijinul USR PLUS
Astăzi aflu și eu din presă că DLAF a păstrat, a pus deoparte, o bucată din verificarea inițială, pentru zile negre și nevoi urgente de comunicare negativă, ca să se mai poată genera încă o știre de genul „s-a trimis la DNA ceva cu Barna”. Asta se întâmpla azi când avem în linie dreaptă o moțiune care va confirma că actualul premier nu mai are sustinere. Nu este nimic nou, nu e nimic diferit de ceea ce era și ce am clarificat deja de luni de zile. Este doar un film în permanentă reluare la câteva luni pe care îl tot vedem împreună de trei ani”, a spus Dan Barna.
Florin Cîțu, autorul crizei politice
Acesta a mai subliniat faptul că obiectivul USR PLUS este acela de a rezolva criza politică rapid și revenirea la o guvernare stabilă și eficientă, însă fără Florin Cîțu, care în opinia sa a coordonat o campanie de vaccinare ”eșuată”, el fiind autorul direct al crizei politice din prezent.
„Obiectivul nostru este rezolvarea rapidă a crizei politice și revenirea la o guvernare stabilă și eficientă. Ea este posibilă, însă fără Florin Cîțu.
Actualul premier, coordonator al unei campanii de vaccinare eșuată, autor direct și moral al crizei politice, trebuie să plece cât mai rapid. Pentru binele românilor și al României”, a mai adăugat Barna.
Totodată, co-președintele USR PLUS mai menționează că a cerut în mod repetat ca fiecare dosar să fie lămurit, subliind faptul că nu are nimic de ascuns și nimic de care să îi fie frică.
„Am cerut în mod repetat, încă de acum trei ani, ca orice dosar să fie procesat și trimis la DNA astfel încât să fie lămurite toate chestiunile asupra cărora există semne de întrebare. Până acum, s-a confirmat că am avut dreptate de fiecare dată când am zis că nu am nimic de ascuns și nimic de care să mă tem. La singura interacțiune avută direct cu cei de la DLAF, în 11 martie, când am răspuns la solicitarea de clarificări, mi-au transmis că încheiaseră verificările și vor trimite la DNA constatările. Le-am cerut și eu sa facă lucrul acesta pentru a încheia această poveste fără sfârșit. Au comunicat și public acest lucru ca „s-a trimis la DNA””, a povestit copreședintele USR.