Vicepremierul Dan Barna susține ă o reformă a sistemului de pensii nu se poate face mai rapid de 2 ani. În ceea ce privește eliminarea pensiilor speciale, acesta susține că deși toată lumea dorește acest lucru, celelalte partide că nu au susținut prin vot eliminarea acestora, iar USR rămâne mereu singur atunci când vine vorba despre vot.
Totodată, el a spus că eliminarea pensiilor speciale va fi făcută, cel mai probabil, până la finele anului 2023.
„Toti ne dorim eliminarea pensiilor speciale, dar USR rămâne mereu singur la vot. Toți vor eliminarea pensiilor speciale, dar nu când vine vorba de categoria lor profesională. Eliminarea pensiilor se va face probabil până la sfârșitul lui 2023”, a spus Barna la Digi 24.
De menționat este faptul că în campania electorală, noua coaliție de guvernare a promis eliminarea pensiior speciale pentru parlamentari, însă până în prezent acest lucru nu s-a întâmplat.
Peste 100 de foști parlamentari nu vor să renunțe la pensiile speciale
În același timp, în urmă cu câteva săptămâni, peste 100 de foști parlamentari au depus o sesizare în instanță în care contestă decizia Parlamentului. Petre Daea este unul dintre semnatarii sesizării.
Acesta susține că este de acord ca Guvernul să facă economii, însă acest tip de economii se pot face în mai multe feluri, nu doar prin eliminarea acestor pensii.
„Mă bazez pe respectul față de instituția parlamentară. Nu este o dovadă de oportunism, ci o cerere de respect față de foștii parlamentari. Sunt de acord să se facă economii, se pot face în mai multe feluri, dar să le văd cum se fac”, declara, la mijlocul lunii aprilie, Petre Daea, fost parlamentar PSD.
De cealalaltă parte, în luna aprilie, ministrul Lucian Bode a dezbătut și el acest subiect. Acesta îi încuraja pe polițiștii care se grăbesc să iasă la pensie, de teama că Parlamentul va modifica pensiile militare, că pe durata mandatului său nu vor exista modificări de legislaţie în această privinţă.
„Cât voi fi ministru, nu se modifică sistemul de pensii în structurile MAI”, a declarat el. Precedentele încercări din Parlament de a elimina sau a taxa cu 85% pensiile speciale s-au lovit de un refuz la Curtea Constituțională.