Vicepremierul Dan Barna a făcut declarații incredibile despre scandalul publicării datelor din Ministerul Sănătății. Acesta a precizat că datele nu au fost accesate fără drept.
Vicepremierul Dan Barna a făcut declarații incredibile, luni seară, despre scandalul publicării datelor din Ministerul Sănătății. Acesta a precizat că datele nu au fost accesate fără drept.
Secretarul de stat care a accesat baza de date nu se afla în sediul Ministerului şi a accesat baza de date de la un alt IP, însă totul a fost securizat şi nu s-au accesat date fără drept. ”Sunt convins că nu este o reacţie a sistemului supărat că începem să asigurăm transparentizarea”, a afirmat Dan Barna.
”Deocamdată înţeleg că este o verificare, un control al Corpului de Control al prim-ministrului. Am văzut şi explicaţiile consilierului ministrului Sănătăţii, sunt foarte logice şi pertinente din punctul meu de vedere. Aştept şi rezultatul verificării Corpului de Control. Sper să rămânem în zona unei neînţelegeri şi în rest mi-e greu să înţeleg care a fost miza acestei dezbateri”, a declarat Dan Barna la Digi 24, luni seară.
Nu au fost accesate date fără drept
”Din explicaţiile pe care le-am văzut din partea consilierului ministrului Sănătăţii, pare o abordare şi sper să fie aşa, o abordare perfect legală şi perfect corectă. Şi sunt convins că nu este o reacţie a sistemului supărat că începem să asigurăm transparentizarea, aşa cum am văzut că se încearcă creditarea unei idei. Am citit că ar exista această nemulţumire, eu sper să nu fie aşa, sunt convins că şi această verificare a Corpului de Control să ajungă la aceeaşi concluzie, că nu a fost… Ştiu cert la momentul acesta că nu au fost accesate date fără drept. Această informaţie am primit-o preliminar de la permier. Încerc să văd care a fost premisa de fond a acestui subiect”, a declarat Barna.
Un consilier a accesat baza de date folosind alt IP
”Din ceea ce ştiu era o chestiune de acces care a fost clarificată. Consilierul respectiv nu se afla la Bucureşti, la Ministerul Sănătăţii şi a folosit un alt IP fix, printr-un VPN şi a accesat o bază de date, cea transparentă asupra căruia nimeni în momentul de faţă nu mai ridică nicio chestiune de corectitudine a accesării. Din ce am până acum e un exces de zel de reacţie din partea celor care au transmis acestea în media”, a mai declarat Barna, transmite News.ro
Ministerul Sănătăţii a publicat, în 4 martie, în premieră, date referitoare la pandemie defalcat pe judeţe. De exemplu, s-a prezentat numărul de teste realizate în fiecare judeţ, rata de pozitivare, numărul persoanelor spitalizate, cel al vindecaţilor şi cel al celor care s-au reinfectat. De asemenea, s-au publicat date referitoare la vaccinare.
În 8 martie, prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat că vor fi făcute verificări dacă Ministerul Sănătăţii a respectat legislaţia atunci când a publicat date referitoare la pandemie, precizând că erau necesare mai multe avize.
În replică, ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a precizat că date referitoare la numărul de teste ar fi trebuit să fie publicate cu mult timp înainte.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat în 9 ianuarie, răspunzând unei întrebări cu privire la publicarea de către Ministerul Sănătăţii a unor date referitoare la vaccinare, că nu a făcut plângere, ci a făcut o informare la solicitarea premierului, legată de datele privitoare la vaccinare, modalitatea prin care sunt puse în mediul online şi ce informaţii sunt prezentate.
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, consideră că nu este normal ca Ministerul Sănătăţii să facă publice datele legate de vaccinarea personalului din minister.
Premierul Florin Cîţu a declarant, în 10 ianuarie, întrebat dacă este mulţumit de activitatea ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, că nu a făcut încă o evaluare şi că aceasta este realizată la jumătatea anului. Prim-ministrul a mai transmis că nu există nicio diferenţă între el şi Vlad Voiculescu. În ceea ce priveşte scandalul publicării datelor referitoare la teste şi la vaccinare de către Ministerul Sănătăţii, şeful Executivului a precizat că va vedea dacă este sau nu o problemă cu acest demers.