Mihail Neamțu lansează un atac fără precedent la adresa lui Dan Barna, despre care spune că este „o mediocritate politică de la care n-ai ce să înveți”. Membrul PMP a criticat atât acțiunile luate de șeful USR cât și cele luate de social democrați, numindu-i „ciuma roșie”.
„Niciodată n-a fost mai mare nevoie de front comun împotriva PSD. Niciodată n-au fost mai importante înțelepciunea, maturitatea, smerenia. Ei bine, cuprinsă de bățoșenie și aroganță, gruparea USR-Barna pulverizează astăzi cu inconștiență toate premisele unității Dreptei în București, atacându-l prin lacheii săi pe Traian Băsescu, Mișcarea Populară și pe mine, în particular.
Rezultatul? Nicușor Dan riscă să nu câștige în 2020. Nu va fi nici vina electoratului userist care vrea schimbarea administrației Firea, nici păcatul electoratului conservator, care-și dorește primari educați și consilieri cultivați, atașați de simbolurile naționale și de valorile tradiționale ale românilor. E doar expresia radicalismului politic, bazat pe cultura autovictimizării și unei gândiri sectare.
Dan Barna este o mediocritate politică de la care n-ai ce să înveți (nici măcar cum să te îmbraci). Până alaltăieri, omul acesta n-a contat în niciunul dintre războaiele pe care Dreapta le-a dus împotriva lui Adrian Năstase și a monstruoasei coaliții din 2007; împotriva lui Ponta-Turcitu și a imposturii sale intelectuale din 2012; împotriva lui Negoiță sau chiar a candidului Mircea Geoană (pe care Nicușor Dan, împreună cu dl Klaus Iohannis, l-au votat în 2009)”, scrie Mihail Neamțu pe Facebook.
Scheme dubioase de utilizare a fondurilor europene
Mihail Neamțu a spus pe un ton ironic că promite să îi acorde un autograf lui Dan Barna, în cazul în care „va citi cândva și o carte cap-coadă”.
„Nu primesc lecții de moralitate de la Dan Barna, care a negociat scheme dubioase de utilizare a fondurilor europene în acord cu voința baronilor ciumei roșii. Nu mi-am băgat fratele, părinții sau alte rude într-o firmă dedicată, din start, risipirii banului public. N-am ce învăța de la consilierul lui Barna, caz clinic de psihopatologie – Andrei Țacamitru fiind și partener al Guvernului Ponta, pe vremea când taică-său încuviința risipirea a optzeci de milioane de euro pentru recondiționarea Teatrului Național.
Între mine și candidatul USR la sectorul 3 nu e loc de comparație. Trăiesc în București din 2005, îi cunosc istoria culturală, inclusiv monumentele medievale, bisericile brâncovenești sau capodoperele arhitectonice din perioada Regelui Carol. Iubesc Capitala și cunosc durerile acestui oraș care merită să-și dobândească strălucirea de odinioară. Nu sunt un om perfect, dar prețuiesc viața, copiii, familia, credința și toate valorile călcate în picioare în 2018 de iacobinii piromani și isterici, care nu știu cine a fost Vodă Brâncoveanu sau ce bijuterii ascunde mănăstirea Stavropoleos (a propos de Sectorul 3).
Dan Barna este o invenție banală a sistemului, un lider fricos (căci secretoman), care ar trebui să explice cum de a pierdut din coșul USR-Plus aproape un milion de voturi. Până să mai dea note la purtare, ar face bine să-și redescopere dimensiunea liliputană în plan intelectual: idei puține, limbaj de brigadier și viteză-n gândire la pas cu trotineta.
Când Barna va ieși din politică (mai devreme decât mai târziu), nimeni nu-i va simți lipsa. Nicio emoție, niciun regret pentru evacuarea marelui negociator, azi cu Cioloș, ieri cu Ponta, mâine cu Ciolacu.
PS: Dacă va citi cândva și o carte cap-coadă, promit să-i dau un autograf”, a conchis Mihail Neamțu.