Ce spune Dan Barna
„După alegerile în două tururi, şi proiectul anticipatelor eşuează. Spun asta după ce l-am ascultat mai devreme pe şeful statului, care pare să se mulţumească cu un lung interimat al actualului Cabinet. Preşedintele are soluţii la dispoziţie, dar preferă un cabinet monocolor PNL cu atribuţii limitate. Acelaşi cabinet care în urma tangoului cu PSD a reuşit doar să ne ducă într-o criză politică. O criză pe care o puteam evita dacă PNL ar fi luat mai puţine decizii pe bază de orgoliu şi calcule cinice. Să crezi că PSD poate să fie un partener onest şi să-i faci jocul e cel puţin naivitate. Eşecul strategiei de până acum e evident şi cred că el nu trebuie perpetuat”, a scris liderul Uniunii pe Facebook.
Alegerile anticipate au o șansă de 50% de a fi organizate
Iohannis a declarat azi că șansa ca alegerile anticipate să fie organizate ascăzul al 50 de procente. Precizarea a fost făcută în contextul deciziei de luni a CCR, care a stabilit că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL, Ludovic Orban, în funcţia de premier.
Iohannis a declarat că nu vrea un premier din PSD
„Nu voi desemna un premier PSD. (…) Nu există niciun partid şi nicio coaliţie care are o majoritate în Parlament, aşadar nu voi desemna un premier decât atunci când voi considera că aceasta este soluţia justă pentru această criză în care ne aflăm acum”, a spus Iohannis, care a arătat şi că nu doreşte un guvern de uniune naţională.