Dan Barna trage semnalul de alarmă! Sistemul de pensii publice va deveni nesustenabil în doar câțiva ani, în lipsa reformelor.
Vicepremierul a explicat că generații consistente ies la pensie, iar numărul de persoane din generațiile ulterioare este din ce în ce mai scăzut.
Dan Barna trage semnalul de alarmă! Este nevoie urgentă de reformă
Vicepremierul Dan Barna a declarat joi că România are nevoie urgentă de o nouă lege a pensiilor pentru că sistemul actual nu va mai vi sustenabil în 7-8 ani, în condițiile în care generația celor numiți „decreței” se îndreaptă spre vârsta de pensionare.
Totodată, Barna a subliniat că vârsta de pensionare trebuie calibrată cu speranța de viață, însă nu trebuie să comparăm speranța de viață din țara noastră cu cea din Suedia sau din Japonia.
Speranţa de viaţă a românilor este una dintre cele mai mici din Europa, de 75,9 ani, comparativ cu media europeană de 78,2 ani.
”Ceea ce există în programul ce va fi transmis Comisiei Europene este un angajament foarte clar al României în ceea ce privește reglementarea unei noi legi a pensiilor.
Așa cum este reglementat în momentul de față, este foarte clar că în 7-8 ani sistemul de pensii nu va mai fi sustenabil pentru că acele generații consistente ies la pensie iar numărul de persoane din generațiile ulterioare este din ce în ce mai scăzut. Este clar că sistemul nu mai poate fi sustenabil pe actuala structură”, a afirmat Dan Barna, potrivit digi24.ro.
”România are nevoie de o reformă a pensiilor”
Din aceste motive, susține vicepremierul, România are nevoie de o reformă a pensiilor iar detaliile acesteia au fost și sunt în continuare discutate în cadrul Guvernului, fără a fi luată încă o decizie.
”Este necesară o reformă a pensiilor. Cum arată această reformă, cum arată acest sistem prin care echilibrăm pensiile în România este subiectul discuțiilor. Evident se discută toate scenariile. Nu s-a luat încă o decizie și nu avem o decizie asumată în momentul acesta, tocmai de aceea nu spun că se va face într-un fel sau altul.
Este foarte clar că până în 2026 trebuie să avem o reglementare în care vârsta de pensionare să fie legată de ceea ce înseamnă speranța de viață”, a mai adăugat Dan Barna, potrivit sursei citate.
Deși speranța de viață din România este mai mică în comparație cu cea din alte țări, astfel că vârsta de pensionare ar trebui să scadă, nu să crească, Barna susține că nu trebuie să ne comparăm cu alte țări.
”Nu trebuie să comparăm date dintr-o țară și să le aplicăm în cealaltă țară. Noi discutăm de evoluția speranței de viață în România, comparativ tot cu România. Degeaba ne comparăm cu suedezii sau cu japonezii, că nu este relevant. Discuțiile se poartă pe datele, cifrele și demografia in România”, a explicat Dan Barna.
Speranţa de viaţă a românilor este una dintre cele mai mici din Europa, de 75,9 ani, comparativ cu media europeană de 78,2 ani.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea.