Capital: “Omul care aduce cartea” a revenit dupa trei luni de pauza cu aprobarea medicului sau pe propria-i semnatura? Dan C. Mihailescu: Medicii au fost impartiti. Unchiul sotiei mele, neurologul Constantin Popa, inclina sa creada, pana la un anumit punct, ca televiziunea imi face rau. Profesorul Bradisteanu, care mi-a pus cele trei bypass-uri, mi-a spus ca, dimpotriva, trebuie sa fac exact ceea ce imi face placere. si daca pe mine aceasta munca ma regenereaza pe masura
Capital: “Omul care aduce cartea” a revenit dupa trei luni de pauza cu aprobarea medicului sau pe propria-i semnatura?
Dan C. Mihailescu: Medicii au fost impartiti. Unchiul sotiei mele, neurologul Constantin Popa, inclina sa creada, pana la un anumit punct, ca televiziunea imi face rau. Profesorul Bradisteanu, care mi-a pus cele trei bypass-uri, mi-a spus ca, dimpotriva, trebuie sa fac exact ceea ce imi face placere. si daca pe mine aceasta munca ma regenereaza pe masura ce ma consuma, inseamna ca raul care, aparent, te sapa biologic, iti face un bine psihic si, implicit, cardiologic. Daca mai fac o data “poc”, adica al treilea infarct, inseamna ca, precum Moliere, am sa mor pe “scena”.
Capital: si cum simtiti aceasta regenerare?
Dan C. Mihailescu: Am debutat la 21 de ani, si pana la 47 de ani am scris exclusiv in reviste literare cu tiraj confidential. Scriam fara sa am notiunea de public. Dintr-odata, capatandu-mi aceasta dimensiune in televiziune, intalnindu-ma pe strada, in metrou, in piata cu oamenii vii, am inceput imi gandesc lecturile in functie de asteptarile lor. si asta mi-a schimbat viziunea despre propria mea meserie. M-am rupt de cercul de specialisti si am ajuns sa traiesc bucuria de a fi in contact cu oamenii vii. Imi incarc bateriile din energia, din placerile, din patosul si admiratia lor. Tele-viziunea a fost un soc in existenta mea, care m-a schimbat radical. Practic, am inviat.
Capital: Ce anume va bucura mai mult, faptul ca va recunosc oamenii simpli pe strada sau un premiu literar din partea elitei?
Dan C. Mihailescu: Chiar daca suna populist, vreau sa spun ca in elita ma simt bine, ca acasa, intre prieteni ca Patapievici, Liiceanu, Plesu. Evident ca imi fac bine premiile de la Uniunea Scriitorilor, dar bucuria cea mai mare o am cand ma opresc oamenii simpli pe strada. Intr-o zi, motaiam in metrou si am auzit o voce: “Pai, sigur ca dormiti in metrou, daca cititi atat de mult!” Sau am vazut doi tigani in maieu, cu tatuaje infioratoare, oameni de penitenciar pur si simplu, care ma fixau in metrou. Mi s-a facut frica. Mi-am strans geanta sub brat, sa nu ma atace. M-au fixat asa pana cand unul dintre ei m-a atacat frontal: “Dom’le, n-ai fost dumneata cu Cristi Tabara duminica trecuta la televizor?” Da, am dat din cap. Atunci s-a intors la celalalt: “Uite, ba, fii atent, si merge cu metrou’!” Acesti oameni nu “citesc” ce le spun eu, dar se uita la emisiunea mea si vad ca exista o idee-carte, un obiect-carte, un om care castiga bani din carti, dar merge cu metroul.
Capital: Cum cititi cartile pentru emisiune, de nevoie sau de placere?
Dan C. Mihailescu: Intotdeauna am citit cartile de placere. Am fost bolnav de placerea lecturii. De cand ma stiu, am citit in medie o carte pe zi. Intotdeauna am avut o carte in fotoliu, una pe canapea, alta la masa. De luni pana duminica, citesc in medie patru-cinci ore pe zi, iar doua ore le rezerv scrisului.
Capital: Va enervati cand sunteti intrerupt din lectura de un telefon?
Dan C. Mihailescu: De regula, inchid telefoanele cand citesc. Ma cam dusmanesc prietenii ca trec ore si nu raspund. Altii ma acuza ca sunt plecat mereu de-acasa: cand citesti daca nu esti acasa, ca te sun toata ziua si nu raspunzi? Lectura mi-a intrat in sange ca un drog.
Capital: Care sunt criteriile dupa care va alegeti cartile pentru emisiune?
Dan C. Mihailescu: Am mai multe criterii. Unul este cel educativ. In toata aceasta invazie de urat, de oroare, de grobianism de pe piata, pe mine ma intereseaza sa aleg cartile frumoase, cu infuzie de suflet. Am un chin organic cand trebuie sa aleg romanele astea noi, mizerabiliste si pansexualiste. Pe de alta parte, am prieteni de soi care imi servesc ponturi despre carti. Obsesia mea se indreapta catre adolescenti. Fac tot ce pot sa ma adresez publicului tanar. Oamenii trebuie sa muste dintr-o carte ca dintr-un fruct zemos. Trebuie sa le dai ceva mirositor si carnal!
Capital: Cate ore filmati?
Dan C. Mihailescu: In fiecare miercuri, nesmintit, filmarea dureaza douazeci de minute ca atare, plus zece minute machiajul. Niciodata n-am avut prompter. Totul este o improvizatie absoluta. La opt sute de carti pe care le-am prezentat pana acum, n-am avut decat doua sau trei duble pentru ca m-am balbait ingrozitor. Nu m-am vazut decat de doua sau trei ori pe ecran.
Capital: Nu pot sa cred! De ce?
Dan C. Mihailescu: Nu ma suport. Ma ingrozesc. Cand prezint o carte, mi se pare ca nu ma balbai si ca aratat acceptabil. Cand ma vad la televizor, ma ingrozesc ca acel taran care vede o girafa si spune ca asa ceva nu exista.
Capital: Totusi, cum ati ajuns in televiziune?
Dan C. Mihailescu: Nicolae Manolescu m-a dezvirginat mediatic. A rugat-o pe sotia mea sa ma convinga sa vin la emisiunea lui de la Pro TV, in vara lui 1997. Eu nici nu aveam de gand sa ma duc: ce sa caut eu, cu moaca mea de caltabos, la televiziune. Atat de suav au complotat sotia si fiica mea, care mi-au spus mereu, evident ca n-o sa te duci, pana cand am spus, la dracu’, de ce sa nu ma duc? Trebuie sa le arat ca sunt barbat! si am dat de un Adrian Sarbu foarte calm, care mi-a spus ceva de genul: habar n-am cine esti matale, dar daca domnul profesor Manolescu si domnul Liiceanu spun ca esti cel mai bun, eu te iau! Eu mi-am spus ca emisiunea nu va dura mai mult de trei luni si o sa iasa scandal: o sa-si bata joc de mine Carcotasii, mi se va spune omul care aduce ca-ca-cartea… si din grila noua in grila noua, au trecut cinci ani si, Slava Domnului!, nimeni nu da un semn de ramas-bun.
Capital: Cate oferte ati primit din partea altor televiziuni?
Dan C. Mihailescu: Una singura, de la Ion Cristoiu, cand conducea Realitatea TV. M-a intrebat ce leafa iau. Cand i-am spus, era sa cada de pe scaun. Mi-ar fi oferit de trei ori mai mult. Eu am fidelitati care unora le par neroade. I-am spus ca eu m-as duce la Pro TV si fara bani, pentru ca ei m-au facut, sunt produsul lor si nu am nevoie de mai multi bani.
Capital: Nu sunteti scandalizat ca Becali face rating, iar dvs., care aduceti carti in casele oamenilor, aveti o audienta de nisa?
Dan C. Mihailescu: Am sa spun un lucru monstruos: eu mi-as dori un “om care sa aduca intr-adevar cartea” cu “farmecul” cu care apare Becali la televizor. Sa faca un show nebun de televiziune. Daca l-as pune pe Mircea Dinescu sa comenteze Schopenhauer, s-ar putea ca lumea in acea seara sa se uite emisiunea lui Dinescu si sa renunte la Becali. E posibil. Important nu este sa-l linsam pe Becali, ci sa oferim oamenilor alternative viabile, credibile si absorbitoare cat reuseste Becali. Dar televiziunile noastre nu fac nici un efort de a oferi alternative.
“Imi incarc bateriile din energia,
din placerile, din patosul si admiratia oamenilor. Televiziunea a fost un soc in existenta mea, care m-a schimbat radical. Practic, am inviat.”
Carte de vizita
Dan C. Mihailescu, critic, istoric literar, eseist, s-a nascut pe 12 decembrie 1953. Este absolvent al Facultatii de Litere din Universitatea Bucuresti.
A fost cercetator stiintific la Institutul de istorie si teorie literara “George Calinescu” (1980- 2003) si editorul suplimentului “Litere, arte idei” al ziarului Cotidianul (1991-1996 si 2001-2004).
Din 2000, realizeaza la Pro TV emisiunea “Omul care aduce cartea”. In cadrul acestei emisiuni a prezentat peste 800 de carti. A primit doua premii ale Uniunii Scriitorilor: pentru debut in 1982 si pentru traducerea pieselor lui Eugene Ionesco in 1999. Este autorul a noua volume de critica si istorie literara.