Fanii lui Dan Capatos au fost surprinși atunci când s-au așezat în fața televizoarelor și au văzut că prezentatorul nu se află la pupitrul emisiunii ”Xtra Night Show”. Locul acestuia a fost luat de o actriță cunoscută.
Dan Capatos, înlocuit la Xtra Night Show. Cine i-a luat locul îndrăgitului prezentator
Telespectatorii emisiunii ”Xtra Night Show”, difuzată la Antena Stars, au avut parte de o adevărată surpriză. La pupitrul emisiunii nu se mai afla Dan Capatos, ci actrița Paula Chirilă.
Aceasta a povestit că îl va înlocui pe Dan Capatos pentru trei zile, deoarece acesta este la Cluj-Napoca, la festivalul UNTOLD.
„M-am cocoțat aici, pentru că am văzut că este locul gol, m-am primenit frumos ca să fiu o drăguță”, a glumit Paula Chirilă.
”Inculpatul este pe cai mari în seara asta, cred că se distrează, o dată pentru că a scăpat de două zile de lucru, a doua oară știind unde este… la Untold”, a mai spus Paula Chirilă de la pupiptrul de prezentator.
Cătălin Bordea a avut și el un comentariu în spirit de glumă la adresa colegului lui de platou, Dan Capatos.
„Omul care s-a lăudat că nu a lipsit niciodată de la emisiune, decât atunci când a avut probleme cu stomacul, uite-l acum!”, a completat Cătălin Bordea.
Dan Capatos s-a întâlnit cu Cabral la UNTOLD
Pe pagina de Instagram a lui Dan Capatos, omul de televiziune a postat o fotografie de la cel mai așteptat festival de muzică din România.
Cei care îi urmăresc activitatea în mediul online au putut vedea că Dan Capatos s-a întâlnit cu Cabral la UNTOLD, prezentatorul emisiunii ”Ce spun românii”, difuzată la PRO TV.
Alături de imagine, Dan Capatos a postat și mesajul ”Oare ce ar spune 100 de români despre XNS?”.