"S-a realizat faza zero, adică decaparea şi scoaterea pământului de fundare. Asta a fost problema acolo. Au pus pământ care nu trebuia. Acesta s-a mişcat, influenţat şi de straturile de apă care au venit şi afectat fundamentul lucrării. Practic, s-a curăţat de acest pământ zona autostrăzii, iar din această săptămână au început lucrările de drenare. În fapt, nişte tranşee de drenaj. Este o soluţie care trebuie să rezolve problema", a spus ministrul Transporturilor, mai scrie Agerpres.
El a menţionat că, în septembrie, va fi finalizată "prima bucată de autostradă făcută în regie proprie de CNADNR".
Ministrul Dan Costescu a semnalat că toate contractele care nu vor fi "onorate calitativ" vor fi reziliate, potrivit Agerpres.
"Se va şti că toate contractele ce nu vor fi onorate calitativ vor fi reziliate şi vor fi preluate de CNADNR. Este un semnal. În respectivele cazuri nu vom mai supraveghea asfaltatorii, ci propriii noştri angajaţi din CNADNR. În septembrie se va putea circula din nou pe tronsonul Sibiu – Orăştie şi se va dovedi că avem prin ce să punem presiune pe contractanţii de autostrăzi. Suntem concentraţi ca totul să fie cum trebuie", a afirmat ministrul Transporturilor.